Compania sud-coreeană a prezentat Galaxy Note 3, o versiune îmbunătăţită a popularei game de smartphone-uri cu ecran mare.

Foarte asteptat a fost insa  debutul primului smartwatch al Samsung, numit deja Galaxy Gear. Smartwatch-urile actuale sunt fie aparate adaptate pentru fitness, cum este Nike FuelBand, fie oferă unele funcţii de alertă legate de smartphone-uri, precum mesajele primite.

„Ceea ce poate face Samsung este să integreze dispozitivul cu un telefon, iar acesta este un lucru important, pentru că este ceea ce deranjează utilizatorii produselor actuale”, a declarat Sarah Rotman Epps, analist la Forrester.

Actuala piaţă a aşa-numitelor aparate smartwatch este încă mică, cu toate că Sony şi Nike au introdus deja astfel de produse.

Epps a arătat că este neclar care ar fi intenţiile Samsung pentru smartwatch şi nici piaţa potenţială.

„Ceasurile sunt în declin, iar aparatele smartwatch au existat în ultimul deceniu sub o formă sau alta, fără să atragă un interes prea mare. Fie Samsung acţionează la timpul potrivit, fie smartwatch-urile sunt un produs sci-fi care nu îşi are locul pe piaţa reală”, a spus Epps.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.