Două întâmplări – trase parcă la indigo, în care au fost implicaţi tineri din lumea intelectuală a Clujului – au dat şi vor da fără îndoială de furcă de-acum încolo poliţiştilor. În prima, un specialist IT a fost desfigurat, într-un parc de către fostul prieten al noii sale iubite, o tânără „foarte frumoasă”. Totul, pentru că rivalul IT-istului nu suportase despărţirea, iar bătaia a survenit la finalul unor zile în care ameninţările cu moartea împotriva celor doi au curs neîncetat. În cea de-a doua întâmplare este vorba de un conflict violent, izbucnit între doi studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice, de pe urma căruia o studentă de 21 de ani a fost tăiată cu cuţitul la mână şi pocnită în plină figură de fostul iubit, în momentul când aceasta se pregătea să se mute din locuinţa pe care cei doi au împărţit-o până nu demult.

 

Cu nasul fracturat, dintr-un pumn, de către “fostul”

Ovidiu este un specialist IT din Cluj-Napoca, în vârstă de 37 de ani, care – se pare – a avut proasta inspiraţie să se îndrăgostească de  Raluca, în vârstă de 22 de ani, al cărei trecut şi prezent i se înfăţişează chiar şi acum, după dramaticul incident, ca nişte nebuloase. Povesteşte acesta, cu voce stinsă şi un bandaj uriaş “amplasat” peste nasul fracturat, în timp ce aşteaptă să fie consultat în cabinetul de la I.M.L. Cluj: “Pe Raluca am cunoscut-o într-un autobuz, vara trecută, iar calitatea ei principală era că e foarte frumoasă.  Atunci Raluca mi-a cerut numărul de telefon, iar eu i l-am dat. Ne-am reîntâlnit recent şi am început o idilă din care, după cum se vede, am ieşit rău de tot”. Mărturiseşte în continuare că în week-end se aflau amândoi pe o bancă, în parcul cu instrumente de forţă de pe strada Coastei, situat în spatele Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga”. Când, brusc, a apărut în faţa lor fostul iubit al fetei – un ins solid, “cu înfăţişare de pittbull” – care i-a tras direct, profesionist, un pumn în figură, umplându-l instantaneu de sânge şi fracturându-i piramida nazală. Apoi, ignorându-l total, agresorul a început să se certe cu fata, încercând s-o convingă să se întoarcă la el. Profitând de preocuparea actuia, Ovidiu a anunţat poliţia, iar individul, un anume Sebastian şi-a luat repede tălpăşiţa, pentru a evita întâlnirea cu oamenii legii. Imediat după incident, cei doi s-au refugiat într-un hotel afalt în apropiere, după care un prieten l-a transportat pe rănit la U.P.U. Acolo, medicii l-au diagnosticat cu fractură de bază nazală, transferându-l apoi la Clinica O.R.L. “Primisem o mulţime de ameninţări de la el, cum că ne taie la amândoi tendoanele, că ne omoară – dacă ne prinde – şi, iată că până la urmă individul ne-a găsit şi pe mine nu m-a cruţat. Din păcate, de atunci Raluca a dispărut fără urmă, n-a fost o secundă lângă mine, probabil de frică şi doar azi (joi 12 mai) a reapărut. Eu i-am transmis însă să mă lase deocamdată în pace, să-mi revin, cât de cât. Acum mă aflu în preajma schimbării serviciului şi mă întreb dacă voi mai reuşi să mă angajez, dacă arăt în halul ăsta. Oricum, sunt hotărât să merg până în pânzele albe şi să nu-l las pe pittbull până nu va plăti cu vârf şi îndesat pentru necazul pricinuit mie. De altfel, am contactat deja un avocat şi după ce mă sfătuiesc şi cu el, am să fac probabil şi plângere penală la poliţie împotriva agresorului”, încheie tânărul, căruia medicii i-au eliberat un certificat în care i-au recomandat între 16  şi 18 zile de îngrijiri medicale.

Ovidiu II

“La despărţire, m-a tăiat la mână cu cuţitul şi mi-a spart un dinte”

O altă situaţie, aproape identică întâlnesc a doua zi, în aceeaşi locaţie. Pe coridoarele instituţiei şi-a făcut apariţia, ţinându-se de mână, o pereche de tineri cu un aer evident de intelectuali. Tânăra mi-a mărturisit că se numeşte Sabina, iar prietenul ei, Remus. Acesta preia ”ostilităţile” şi-mi mărturiseşte motivul venirii lor la I.M.L.: “Luni dimineaţă, prietena mea a vrut să se mute de la fostul ei iubit, Claudiu – şi el, ca şi noi student la Facultatea de Ştiinţe Politice – şi s-a prezentat acolo ca să-şi ia lucrurile. Ajunsese la exasperare, după melodramele şi ameninţările acestuia că se sinucide, fiindcă îl părăsise încă din luna martie”. Intervine în discuţie şi tânăra, dezvelind un dinte din faţă,  rupt pe jumătate. Îmi atrage atenţia şi nasul ei, prin forma lui ciudată, deformată. Îşi duce mâna instinctiv la el şi-mi explică: “În luna noiembrie a anului trecut, după o ceartă, m-a pocnit atât de rău încât mi l-a rupt. Am tăcut, n-am zis nimic nimănui – şi am suferit în tăcere. Însă luni, acesta s-a autodepăşit: când am intrat să-mi iau lucrurile, el băuse deja trei sferturi dintr-o sticlă de vodcă, după care a luat un cuţit şi s-a jurat că mă omoară şi apoi se omoară şi el, dacă-l părăsesc. I-am zic că nu mai cedez de data aceasta, iar el, ca reacţie, după ce mi-a făcut praf telefonul, m-a tăiat cu cuţitul şi mi-a tras şi-un pumn, atât de tare încât mi-a fracturat un dinte din faţă şi mi l-a compromis pe celălalt. A curs sânge peste tot: pe podea, pe faţa de masă, pe maşina de spălat, pe pereţi, perdele, pe laptop. Am chemat poliţia şi pe prietenul meu, iar Claudiu, înainte să fie dus la secţie a spus, simplu, că şi-a pierdut raţiunea din cauza alcoolului”. Ca să întărească spusele ei, Remus îmi arată o galerie de fotografii de la locul faptei, cu mult sânge. Se revoltă apoi acesta: “Un singur lucru nu-l înţeleg, însă. De ce poliţia, după ce l-a dus la Secţia 2, i-a dat drumul? Omul e inteligent, diabolic chiar şi e-n stare oricând să se întoarcă şi să ne omoare pe amândoi, aşa cum a promis, dealtfel. Tototdată, i s-a permis tatălui său să-l ducă pe acesta din Cluj, acasă la el, în Bucovina.” Tânăra este poftită în cabinetul de consultaţii al I.M.L. însă medicii, intuind că este un caz mai complex au trimis-o pe aceasta la poliţie ca să i se emită o ordonanţă, urmând ca abia apoi să fie consultată din nou. După câteva ore aceasta se întoarce la I.M.L. iar medicii îi eliberează un certificat medico-legal, pe baza căruia tânăra promite să întocmească plângere penală împotriva fostului ei iubit. “Astăzi ne vom angaja un avocat – şi, vă rog să mă credeţi, vom parcurge toţi paşii necesari pentru pedepsirea lui Claudiu, fiindcă, efectiv am ajuns să ne fie teamă pentru viaţa noastră”, explică încă o dată Remus, luând-o proteguitor de braţ pe tânără şi părăsind apoi împreună incinta I.M.L. Cluj.


 

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 13:00, politiştii din cadrul Secţiei 2 Politie au fost sesizaţi să intervină la un eveniment într-un imobil situat pe strada Năsăud, din municipiul Cluj-Napoca. Conform primelor verificări, un tânăr de 23 de ani, din Suceava, şi-ar fi agresat fizic fosta iubită, o tânără de 21 de ani, din acelaşi judeţ. În cauză se continuă verificarile pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor care se impun”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.PJ. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.