Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că șapte dintre cele opt victime ale accidentului aviatic de lângă Milano erau români. Avionul de mici dimensiuni era pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogați români.

Ministerul Afacerilor de Externe transmite că toţi cei 7 români aveau şi alte cetăţenii. Potrivit MAE, până la acest moment, Consulatul General al României la Milano nu a primit solicitări de asistență consulară cu privire la acest incident.

„Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces”, mai transmite MAE.

Potrivit imaginilor de pe radar, aparatul de zbor, în care se afla miliardarul Dan Petrescu, s-a prăbușit la trei minute de la decolare. Cei opt pasageri decolaseră de pe aeroportul din Linate, aflat lână Milano, către Sardinia, unde omul de afaceri român avea o casă de vacanță.

Cu o avere estimată la 3 miliarde de euro, Dan Petrescu avea afaceri în domeniul imobiliar și al comerțului. În vârstă de 68 de ani, Dan Petrescu era considerat drept unul dintre cei mai discreți miliardari ai României, potrivit zf.ro.

Citește și: Liviu Man vorbeşte despre controversatul dosar Gazeta: „S-au comportat ca și cum eram niște traficanți de droguri sau de carne vie”


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.