
Curtea de Apel Cluj tergiversează pronunțarea într-un dosar penal de delapidare cu prejudiciu reclamat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Șase inculpați, printre care angajați sau colaboratori ai instituției, au fost condamnați în primă instanță, dar sentința finală în apel se lasă așteptată după nu mai puțin de șapte amânări succesive.

Directorul administrativ al universității agricole din Cluj care a organizat fictiv o conferință ca să poată închiria căminul de cazare participanților la Untold a fost condamnat.
În rechizitoriu s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul în calitate de director general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, având în subordine pe administratorul căminului şi pe administratorul financiar al restaurantului studenţesc a aprobat cererea de blocare a închirierii căminului Agronomia II, între 4 și 7 august 2016 sub pretextul organizării unei conferinţe, ştiind că această manifestare nu va avea loc, cu scopul însuşirii în interesul lui şi al celorlalți inculpați a sumei totale de 79.476,40 lei, provenită din chiria percepută de la cei cazaţi în acel cămin.
Preşedintele Societăţii de Protecţia Plantelor a întocmit în 7 martie 2016 o adresă care a fost înregistrată la USAMV prin care în mod necorespunzător adevărului a solicitat aprobarea a unui număr de 120 de locuri în căminul Agronomia II dintre care 20 de locuri în regim de reciprocitate în vederea desfăşurării celei de-a XXXV-a ediţii a Conferinţei Societăţii Naţionale de Protecţia Plantelor în perioada 04-07 august 2016, ştiind că acest eveniment nu va avea loc și tot în 7 martie 2016, profitând de calitatea de preşedinte al Senatului USAMV Cluj l-a îndemnat pe alt inculpat să aprobe cererea de mai sus şi să dispună închirierea camerelor din căminul sus amintit către participanţii la festivalul Untold după blocarea închirierii căminului sub pretextul organizării conferinţei fictive menționate.
Camerele de cămin au fost promovate spre închiriere pe reţelele de socializare şi pe site-uri de anunţuri (OLX. ro) sau de specialitate (Booking.com) „Cluj lux Apartments”.
Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că spaţiile de cazare din Căminul Agronomia II au fost închiriate în integralitate participanţilor la Untold la un preţ stabilit la început la suma de 150 euro/cameră/noapte. Portarii audiați în proces au declarat că au fost de serviciu în perioada 04-08 august 2016, în incinta în care se afla şi Căminul Agronomia II. Aceştia au confirmat faptul că, în perioada respectivă, la Căminul Agronomia II erau cazate persoane care se legitimau la poartă fie cu brăţara primită de la Untold fie cu o legitimaţie pe care se afla menţiunea ”Untold”. Totodată, în perioada 04-07 august 2016, cantina USAMV trebuia să fie închisă dar din verificările efectuate a rezultat că personalul restaurantului a fost înregistrat ca fiind prezent în perioada 01-05 august 2016.
Verdictul în caz a fost dat în 30 aprilie 2024.