Ieri, polițiștii din cadrul IPJ Cluj au depistat mai mulți clujeni care conduceau sub influența băuturilor alcoolice sau nu avea permis de conducere chiar dacă se aflau la volan.
Potrivit comunicatul IPJ Cluj, ”la data de 10 iulie a.c., în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Mica, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 172 F, pe raza localității Nireș, fiind sub influența alcoolului.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
La data de 10 iulie a.c., ora 23:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat un tânăr de 22 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un moped pe strada Arinilor, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În baza celor constatate, celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
La data de 10 iulie a.c., ora 16:10, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au depistat un bărbat de 75 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1 F, pe raza localității Nădășelu, fiind sub influența alcoolului.
Totodată, polițiștii au constatat că polița de asigurare obligatorie a autoturismului era expirată. Drept urmare, a fost reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului, precum și plăcuțele de înmatriculare, conform prevederilor legale.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
La data de 10 iulie a.c., ora 14:10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat un bărbat de 40 de ani, din comuna Baciu, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Someșeni, din Cluj-Napoca, fără a poseda permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită Codul penal.
La data de 10 iulie a.c., ora 20:48, polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autovehicul pe strada L. S. Bulandra, din Cluj-Napoca, fără a poseda permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită Codul penal.
La data de 10 iulie a.c., ora 19:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 7 Poliție, au depistat un bărbat de 38 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Someșeni, fără a poseda permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită Codul penal.