Contractul pentru întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de vară, scos la licitaţie în luna martie de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, a fost atribuit firmei clujene SC Diferit SRL, o abonată la lucrări pe bani publici. Valoarea contractului pentru o durată de patru ani a fost estimată la peste 51,6 milioane lei (fără TVA), dar firma clujeană a adjudecat licitaţia la un preţ sub 50%, oferta acesteia fiind de 23.885.644 lei (fără TVA).
Consiliul Judeţean a mai lansat o licitaţie în luna aprilie tot cu privire la întreţinerea drumurilor judeţene, de data aceasta fiind vorba de întreţinere periodică, valoarea estimată a contractului fiind de 29.203.800 lei. Şi de data aceasta contractul va avea o durată de patru ani.
Preşedintele Emil Radu Moldovan a instaurat o nouă modă într-ale licitaţiilor în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în ceea ce priveşte întreţinerea drumurilor judeţene. Contractele nu mai sunt licitate şi încheiate anual, ci o dată la patru ani. Într-un cuvânt, câştigătorul unei astfel de licitaţii are o sursă sigură de venit pentru patru ani fără să mai aibă dureri prea mari de cap.
Întreţineri peste întreţineri: una curentă, alta periodică
În primăvara acestui an, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a lansat două astfel de licitaţii pentru întreţinerea drumurilor judeţene – una pentru atribuirea contractului pentru întreţinerea curentă, iar cea de a doua pentru întreţinerea periodică, dar pentru aceleaşi drumuri judeţene.
Lucrările care sunt prevăzute a fi executate în cele două cazuri diferă doar în sensul în care vorbim de amploarea lor.
În cazul întreţinerii curente discutăm, în principiu, de plombări de gropi şi pietruiri, cosirea ierbii de pe marginea şanţurilor drumurilor, întreţinere parapete deteriorate – lucrări de amploare mai mică şi cu durata de viaţă mai mică.
În cazul întreţinerii periodice, vorbim despre aplicarea de covoare bituminoase, tratamente bituminoase, marcaje şi indicatoare rutiere. Potrivit specialiştilor în domeniu, covoarele bituminoase, în acest caz se pot turna într-un strat sau în două straturi, se corectează în plan drumul, tratamente bituminoase sunt efectuate pe suprafeţe compacte mai mari, la ordinul a 50 – 100 km/an, iar la lucrări se pot cere garanţii chiar pe cinci ani.
În mod curios, costul lucrărilor de întreţinere curentă în opinia Consiliului Judeţean este mai mare decât cel al întreţinerilor periodice.
Diferit va încasa peste 24 de milioane lei (fără TVA), în următorii patru ani. Cel puţin!
Valoarea lucrărilor pentru întreţinerea curentă a drumurilor judeţene a fost estimată la 51.652.388 lei, fără TVA, şi în acest caz vorbim de două loturi. Pentru unul dintre loturi, valoarea estimată a contractului a fost de 26.070.228 lei (fără TVA), iar pentru celălalt 25.582.160 lei (fără TVA). Contractele pentru ambele loturi au fost adjudecate de SC Diferit SRL Cluj, pentru primul lot cu 13.808.246,72 lei (fără TVA), iar pentru cel de-al doilea cu 9.967.397,60 lei (fără TVA). La un calcul scurt, se poate observa că firmei clujene îi vor intra în conturi, numai de la CJ BN, 23.775.644,32 lei (fără TVA), în următorii patru ani. Conform caietului de sarcini, contractantul are în sarcină întreţinerea curentă pe timp de vară a drumurilor judeţene pe o lungime totală de 752 km, dar şi întreţinerea a 99 de poduri. Astfel că, anual, CJ BN va plăti, în medie, 7.904 lei (aproximativ 1.800 de euro/km/an) – fără TVA – pentru întreţinerea curentă a unui kilometru de drum.
Câştig la limită
Dacă în cazul primului lot de lucrări, SC Diferit SRL a câştigat licitaţia cu o ofertă cu puţin peste jumătate din valoarea estimată, în cazul celui de-al doilea lot oferta firmei clujene a fost sub 50% din valoarea estimată. Teoretic, CJ BN este acoperit, întrucât media valorii celor două oferte este cu puţin mai mult de 50% din valoarea estimată, iar în plus, criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut”. Cu toate acestea, unii dintre specialiştii în domeniu susţin că oferta firmei clujene pentru lotul II de lucrări, de aproape 39% din valoarea estimată, este „cam nejustificată”. Depinde însă cum vor fi efectuate recepţiile şi cât de mult se vor închide ochii CJ BN.
Dacă vorbim de logistică – balastiere, staţii de asfaltare plus mobilizarea utilajelor şi a oamenilor într-un timp foarte scurt (trei, patru zile) de la primirea ordinului de executare a lucrărilor, aici iar este o problemă căreia firma clujeană va trebui să îi facă faţă.
Abonată la bani publici
SC Diferit SRL este una dintre firmele abonate la banii publici de foarte mulţi ani, nu numai în judeţul nostru, dar şi în alte judeţe, în special în cel de baştină – Cluj, de la Gheorghe Funar încoace.
Unul dintre contractele grase pe care le-a primit firma clujeană a fost de 30 de milioane de lei pentru repararea drumurilor din Alba-Iulia, deşi licitaţia a fost contestată de două societăţi.
Diferit a fost câştigătoarea licitaţiei de lucrări suplimentare la contractul – „Servicii de proiectare si execuţie lucrări pentru investiţiile: Modernizare drum comunal DC121 din comunele Beliş şi Margău, Înfiinţare reţea de alimentare cu apă şi canalizare în satul Răchiţele, Construire şi dotări”. Valoarea totală a contractului a fost de 257.245 euro.
O alta lucrare pe care au primit-o cei de la Diferit este în zona Mănâstireni-Rasca, judeţul Cluj, cu o valoare de aproape 19 milioane de lei. Licitaţia a fost intitulată „îmbunătăţirea reţelei de drumuri de interes local din Comunele Mănâstireni, Raşca, Călăţele precum şi Alimentarea cu apa şi Canalizare inclusiv staţie de epurare în comuna Călăţele”. Mai precis, societatea Diferit a licitat pentru acest contract nici mai mult nici mai puţin decât fabuloasa sumă de 18.906.278 lei.
Potrivit presei clujene, în iarna anului trecut, Diferit a mai pus mâna pe un contract consistent, de 9.746.895,64 lei (fără TVA), pentru deszăpezirile drumurilor naţionale din judeţul Cluj, deşi nu avea în dotare decât şapte utilaje dintr-un total de 49 cât ar fi fost necesare.
Liana Mureşan