Peste 200 de avocaţi din cadrul Baroului Cluj sunt nemulţumiţi de faptul că a fost majorată cota minimă de contribuţie obligatorie. Ei au semnat o plângere prealabilă formulată de avocaţii Letiţia Morar şi Dan Chertes prin care îşi exprimă dezacordul vizavi majorarea cotei la 300 de lei/lună. Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, sesizează o serie de lacune procedurale care au existat la momentul adoptării hotărârii UNBR.

Potrivit semnatarilor plângerii, în 9 decembrie 2017, Consiliul de Administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor s-a întrunit într-o şedinţă prin care s-a făcut un proces-verbal în care se stipula ”stabilirea valorii cotei minime de cotizaţie pentru avocaţii definitivi la suma de minim 280 de lei lunar, preferabil de 300 lei lunar, aferentă unui venit lunar brut de 2.541 lei, respectiv 2.723 de lei”. În aceeaşi zi a avut loc şedinţa UNBR în cadrul căreia s-a stabilit printr-o hotărâre o cotă minimă de contribuţie în valoare de 300 de lei, fapt considerat nelegal de semnatarii petiţiei.

Avocaţii sunt nemulţumiţi pentru că decizia respectivă a fost luată fără să se fi făcut o analiză prealabilă şi fără ca această decizie să fi venit în urma unei propuneri legale a Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor.

”Este evident faptul că organele UNBR au procedat la modificarea cotei minime de contribuţie obligatorii pentru avocaţii definitivi fără a avea o cercetare pertinentă a situaţiei de fapt, accelerând procesul de adoptare a hotărârii nr 295, cu preţul eludării dispoziţiilor legale imperative privitoare la elaborarea analizei actuariale”, arată plângerea avocaţilor clujeni.

Cel care a venit cu ideea majorării cotei minime este vicepreşedintele UNBR, Ion Turculeanu, care a declarat în cadrul şedinţei în care a fost luată hotătârea că ”ştacheta” ar trebui ridicată pentru că avocaţii plăteau până acum o cotă unică calculată la nivelul anului 2013.

De asemenea, avocaţii mai apreciază şi că hotărârea a fost luată fără a respecta principiul transparenţei decizionale.

Mai mult, nemulţumirile din Baroul Cluj vin în contextul stabilirii de către UNBR a onorariilor minimale pe care le poate percepe un avocat, decizie luată tot anul trecut.

Avocaţii aşteaptă şedinţa UNBR din februarie

Unul dintre iniţiatorii acestei plângeri, avocatul Dan Cherteş spune că aşteaptă şedinţa din luna februarie a UNBR, când se va lua în discuţia plângerea formulată. ”Până acum nu am primit nici un fel de feedback din partea UNBR, dar aşteptăm şedinţa din februarie pentru că atunci se va lua în discuţie plângerea noastră. Din conducerea Baroului Cluj suntem susţinuţi de un singur consilier”, a declarat avocatul Cherteş.

Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a declarat că nu se poate declara susţinătorul celor peste 200 de avocaţi nemulţumiţi, mai ales că este vorba de o hotărâre a UNBR care a fost luată în cadrul unor lacune procedurale.

”Demersul este făcut de un grup de avocaţi care s-au constituit într-un grup de petenţi care au atacat hotărârea respectivă. Nu pot spune că susţin sau nu, demersul lor.

În şedinţa UNBR din decembrie s-a pus problema majorării cotei pentru că prin stabilirea cotei de 300 de lei s-a dat posibilitatea ca avocaţii să beneficieze de un punct întreg de pensie. Din punct de vedere procedural, în adoptarea acestei hotărâri există anumite lacune”, a declarat Mircea Pop, Decanul Baroului Cluj

 

Vicepreşedintele UNBR centrează bine

Vicepreşedintele UNBR, Ion Turculeanu este un fost notar craiovean care a făcut reconversie profesională şi a devenit avocat cu o avere impresionantă ajungând la un moment dat (până în 2015) decanul Baroului Dolj. Ca notar, vicepreşedintele UNBR şi-a făcut stagiul în cadrul Biroului notarial al lui Gheorghe Ciovică, un personaj destul de controversat. Spre exemplu, în urmă cu aproximativ opt ani, poliţiştii au arestat câţiva cămătari în biroul lui Ciovică, în timp ce încercau să pună mâna mai uşor pe unul dintre imobilele persoanei pe care o şantajau.

Încă de la începutul carierei sale profesionale de avocat apar o serie de neconcordanţe. Spre exemplu, el spune că a scris un tratat de Drept Civil împreună cu Bianca Predescu, fiica magistratului Curţii Constituţionale si fost senator PSD, Ion Predescu. Însă, Predescu a declarat că ea nu a fost coautor Cu Turculeanu în nici o lucrare.

Însă, Turculeanu a ştiut să îşi cultive relaţiile. Fiul lui Mitică Dragomir şi-a dat licenţa cu o comisie a Facultăţii de Drept de la Craiova, al cărei preşedinte a fost Turculeanu. Ulterior, Turculeanu a ajuns preşedintele Comisiei pentru Statutul Jucătorului (CSJ) din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

De asemenea, Alina Uncheşelu a profesat ca avocată la casa de avocatură Turculeanu & Stănciulescu din Craiova. Ea este soţia procurorului DNA, Jean Uncheşelu, care l-a anchetat pe Victor Ponta pentru corupţie.

120 lei minim pentru studierea dosarului

Potrivit deciziilor privitoare la onorariile minimale, se poate percepe peste 120 de lei pentru studierea dosarului penal, 1.400 de lei pentru asistenţa în faţa organelor de urmărire penală şi 1.680 de lei pentru reprezentarea juridică generală, potrivit tabloului onorariilor minimale, adoptat de către UNBR la finalul lunii august.

În materie civilă sau contencios administrativ şi fiscal, tabloul onorariilor arată că avocaţii trebuie să perceapă din partea clientului 240 de lei pentru asistare la o mediere sau o negociere, pentru o asistare în faţa unei instituţii care nu este parchet, poliţie sau instanţă şi 120 de lei pentru redactarea unor diferite documente necesare înfiinţării unei firme.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.