Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung Muscel, i-a cerut liderului USR, Cătălin Drulă, în cadrul ședinței Comitetului Politic al formațiunii, să demisioneze dacă nu are rezultate în alegeri.
„Cine, Doamne, iartă-mă, o să mai lipească afișe în campanie, dacă suntem tratați așa? Într-o zi ești uliu, în alta cioară”, a spus Lasconi, conform Digi24.
Ce le-a spus Elena Lasconi, duminică, colegilor din USR, potrivit Digi24.ro:
- „Veneam de la Câmpulung și când eram pe autostradă am avut așa, am vizualizat 2024, cu multe mașini cu partidele pe care le știți din scena politică, doar că prima noastră mașină merge pe prima bandă cu vreo 60 de kilometri la oră, să ne enerveze pe toți.
- Deși putem să călcăm accelerația la 130, legal. Mie-mi place viteza și mai mare, recunosc. Ce e cu frica asta, fraților? De ce ne este frică? Ce-i cu frica asta? În afara faptului că e ca o închisoare a spiritului, mi se pare.
- Îi înțeleg pe cei din prima mașină, pentru că vor să ajungă în siguranță la București și chiar la Bruxelles, dar noi unde vrem să ajungem? Înțeleg că mulți dintre voi se tem. Din nou, frică de faptul că n-o să mai fiți pe liste. Vă întreb altceva. Dacă o să fiți pe liste, sprijiniți de conducere, câți dintre voi o să fiți votați? Noi suntem aleșii românilor din 2020. Ca să ajungem la Lună, trebuie să ne propunem să ajungem la Soare. Trebuie să mergem cu toate motoarele turate la maximum. Așa se face politică.
- Da, știu că vi se spune «cine ești tu, Lasconi? Că ești de 4 ani în politică, eu sunt din 2016». O am în sânge, cum mulți dintre voi o aveți. Nu v-ați săturat să auziți de fiecare dată sloganul ăsta – «noi suntem un partid de 15%, și-așa nu ne votează alții. De ce să ne agităm?».
- Dacă aveam atitudinea asta, în 2020 nu luam 57%. Anul ăsta ne-am propus 70%. Este posibil. Se poate întâmpla asta. Comitetul Politic este un for foarte important. Aici se decide construcția politică din 2024, un an foarte greu.
„Candidatul USR pentru funcția de președinte al României să fie ales cu votul fiecărui membru”
- Toate dezbaterile, toate propunerile vor fi aici, dacă vor avea curajul mulți dintre voi să le facă. Trebuie privite cu foarte mare responsabilitate. Cât contați? Pentru conducere, vă spun acum. Câți dintre voi ați primit un document despre alianța pe care v-au cerut să o validăm? Eu nu spun c-o alianță nu este bună, dar care este respectul față de noi – Comitetul Politic?
- Așa că, propun trei lucruri. Dacă la alegerile europarlamentare vom avea un scor sub 20%, întreaga conducere să își dea demisia. Doi, amânarea cu 30 de zile a acestei decizii, pentru alianță, ca să lămurim și noi care e treaba cu ea. Trei, foarte important, candidatul USR pentru funcția de președinte al României să fie ales cu votul fiecărui membru al USR. Așa mi se pare normal. Aș vrea să avem dezbateri, să votați asta. Să aveți curajul de a face asta.
- Am mai auzit o metaforă în partid cum că contează valul ălă, știți, valul de dinainte de alegeri, de sus-jos. Noi putem să facem valul, dar important e cum ne va prinde – cu trei bărcuțe eșuate sau pe-un transatlantic.
- Am spus că rufele murdare se spală-n familie. După ce am primit un șut în fund, pe românește, de pe lista de europarlamentare, un singur lucru am cerut, să am o discuție cu Biroul Național. De trei luni aștept asta. Și, când mi s-a spus că va fi posibil, nu m-a mai sunat absolut nimeni. Genul ăsta de decizii luate de sus în jos, genul ăsta de lipsă de respect pentru un membru de partid, nu mai zic că suntem o echipă, nu ne aduce decât apatie. Cine, Doamne, iartă-mă, o să mai lipească afișe în campanie, dacă suntem tratați așa? Într-o zi ești uliu, în alta cioară”.
Scandalul care a dus la retragerea Elenei Lasconi de pe lista USR pentru europarlamentare
Pe 18 noiembrie 2023, vicepreşedintele USR Claudiu Năsui a anunţat că fostul lider al partidului, Dan Barna, va deschide lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare ale formaţiunii, după ce de pe această poziţie a fost retrasă Elena Lasconi.
Elena Lasconi, care deschidea lista USR la alegerile europarlamentare, a dezvăluit că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus ea, pe 4 noiembrie 2023, la Prima TV.
Cea mai dură reacţie a venit din partea fiicei sale, Oana Lasconi, care, într-o postare pe Instagram, printre lacrimi, s-a declarat „în şoc şi absolut dezgustată”, afirmând: „Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie şi din acest motiv nu o mai susţin pe mama din acest moment”.
A doua zi, Biroul Naţional al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, potrivit unui comunicat al formaţiunii. Reprezentanţii USR au adăugat că Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin din partea partidului pentru a face, în continuare, performanţă în administraţie.
Citește și: Ce s-a ales de firmele prin care fostul patron Thai Therapy își spăla banii obținuți din trafic de droguri