Un nou scandal a apărut, în USR. Liderul partidului, Dan Barna a anuţat, într-o postare pe Facebook, poziţionarea doctrinară a formaţiunii, pe centru dreapta, ceea ce a provocat reacţii dure din rândul aripei conservatoare.

Barna: „De ce centru dreapta modern?”

Barna a scris, în postare, că atunci când a intrat în Parlament, USR a promis că va reprezenta oamenii care vor o reformă rapidă și înțeleaptă. „În cei trei ani de atunci ne-am ținut de cuvânt. În Parlament și, când a fost nevoie, în stradă. Înaintea următoarei runde de de alegeri, USR intră, firesc, într-o nouă etapă. Aceea a consolidărilor și clarificărilor. De aceea, după cum știți deja, am convocat un referendum intern pe tema doctrinei în baza căreia ne vom prezenta la scrutinele care ne așteaptă de acum înainte”, spune liderul USR.

El explică de ce susţine doctrina de centru dreapta modern: „Pentru că dreapta este în România forța schimbării, forța care a dus România înainte spre economie de piață, spre Europa, spre libertate. Pentru că stânga a împins România, și nu doar de 30 de ani, la marginea Europei.Pentru că avem nevoie de o Românie modernă, construită cu reforme cinstite.

Goţiu: „Tu şi apropiaţii tăi din USR aveţi vreme de pierdut cu referate şi documente doctrinare..”

Senatorul USR Cluj Mihai Goţiu l-a criticat pe preşedintele partidului, Dan Barna, pentru lansarea documentului programatic privind ideologia de centru dreapta pentru USR, în legătură cu care liderul formaţiunii a anunţat şi un referendum intern ce ar urma să fie organizat în luna februarie.


Citeşte întreaga ştire: Scandal în USR, după ce Barna a anunţat poziţionarea doctrinară de centru-dreapta. Goţiu: „Aveţi vreme de pierdut cu referate!”

„D-le preşedinte al USR, Dan Barna, dragă coleg Dan, ne bat alegerile locale şi anticipatele la uşă, cei care ne-au acordat încrederea aşteaptă de la noi să lansăm în dezbatere publică programul de guvernare, iar tu şi apropiaţii tăi din USR aveţi vreme de pierdut cu referate şi documente doctrinare, redactate (cel mult) la nivelul unui seminar din primul an de facultate? Ţara asta are nevoie de politici de guvernare, locale şi naţionale, nu de cartoane şi etichete. Se miră unii colegi că am ajuns pe la 11-12% în sondajele de opinie. Păi cum să nu ajungem la un asemenea scor când ne ocupăm de aşa ceva?”, spune Mihai Goţiu într-o postare pe Facebook. Senatorul USR Cluj mai spune că în documentele anterioare ale partidului nu se specifică nimic despre poziţionarea doctrinară.

Senatorul clujean vorbeşte şi despre demisia lui Dan Barna.

„Dane, te întreb pe tine şi pe colegii care susţin asta: dacă mai mult de 50% dintre membrii USR nu-şi asumă documentul acesta (nota bene, avem deja o Cartă a Valorilor USR adoptată), îţi vei prezenta demisia pentru că ne-ai făcut să pierdem vremea?

Sau dacă 50%+1 ori poate 60% şi-l asumă, ce faceţi cu restul membrilor USR, fie că sunt 49,99%, fie „doar” 40% ori 30%? Îi/ne daţi afară pentru că „nu corespund/corespundem ideologic”? De-asta v-aţi ‘intrat în mână’ cu excluderile şi suspendările de la sfârşitul anului trecut? (…)

Sper, până nu e prea târziu, să înţelegi ce aşteaptă, cu adevărat, oamenii de la noi. Fapte, nu etichete!”, a conchis Mihai Goţiu, citat de Agerpres.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.