Un conflict iscat duminică dimineaţă între aproximativ zece persoane, într-o parcare din apropierea unui club din nordul staţiunii Mamaia, a fost aplanat de jandarmi, doi indivizi cu plăgi înjunghiate fiind transportaţi la spital, potrivit autorităţilor locale.

Reprezentanţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au anunţat că una dintre persoanele implicate în scandal a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe, având o plagă la un membru superior, anunță Agerpres.

Conform Grupării de Jandarmi Mobile ”Tomis”, autorităţile au fost alertate prin numărul unic de urgenţă 112 pentru aplanarea unui conflict spontan, în apropierea unui club din nordul staţiunii Mamaia.

La sosirea jandarmilor, trei dintre scandalagii, care aveau asupra lor cuţite şi agresau două persoane, au fost somaţi, imobilizaţi şi încătuşaţi, alţi cinci-şase implicaţi în conflict reuşind să fugă.

Cinci persoane au fost conduse la Poliţia Mamaia pentru continuarea cercetărilor, ei fiind acuzaţi de port ilegal de armă albă, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi vătămare corporală. Ulterior, unul dintre cei cinci suspecţi a fost dus la SCJU pentru acordarea de îngrijiri medicale, potrivit GJM ”Tomis” Constanţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.