Este scandal uriaș într-o comună din județul Galați, după ce primăria l-a invitat pe Cristian Pomohaci să cânte la o sărbătoare organizată de ziua localității.

Primăria se laudă de câteva zile cu invitații speciali la concert. Cristian Pomohaci a fost invitat să cânte alături de Vali Vijelie și Laura Lavric, pe bani frumoși.

Vestea că va veni Pomohaci i-a înfuriat pe săteni, iar comuna s-a împărțit în două. Primarul a fost nevoit să ia o decizie radicală.

Anunţul că personajul controversat va cânta la sărbătoarea comunei a fost făcut de primărie pe pagina de Facebook a instituţiei, iar reacţia sătenilor nu s-a lăsat aşteptată. În mediul virtual s-a iscat o dispută între cei care-l susţin pe Cristian Pomohaci în „războiul” lui cu Biserica Ortodoxă ori cu Justiţia şi cei care cred că primăria n-ar fi trebuit să ivite, pe bani publici, un artist controversat. O parte dintre comentarii în care rapsodul era interpelat cu cuvinte obscene au fost şterse, dar atacurile cu limbaj moderat la adresa artistului au fost păstrate, la fel ca şi comentariile care îl ridică în slăvi.

Unii au sărit să apere dreptul artistului de a avea orice orientare sexuală îşi doreşte, amintind nume mari ale muzicii, precum Elton John sau Freddie Mercury, în vreme ce alţii i-au contrazis, cu argumentul că artiştii amintiţi nu era cercetaţi penal pentru coruperea sexuală a unor minori, ca în cazul lui Pomohaci.

”Având în vedere de reacțiile cetățenilor, am căutat să evităm un eventual scandal. Am fost anunțați că se pregătesc oameni care vin să arunce cu ouă în el. Când l-am invitat, am ținut cont de calitățile lui vocale, însă oamenii s-au împotrivit. Pomohaci cerea 1.000 de euro pentru prestație”, a declarat primarul comunei Tulucești, scrie Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.