Recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş-Turda a fost amânată din nou. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere acuză constructorul de nerespectarea propriului proiect, iar constructorul susţine că lotul de autostradă este gata de două luni şi că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă prin faptul că amână recepţia.

Lucrările de pe lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda trebuiau să fie recepţionate încă de la sfârşitul anului 2017, însă în urma unui control al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-a dat verdictul amânării procesului de recepţie deoarece s-au constatat o serie de neconformităţi. Comisia de recepţie nu şi-a făcut simţită prezenţa în luna noiembrie, dar în schimb au apărut doar doi reprezentanţi ai CNAIR care au dat verdictul că nu se va face recepţia decât dacă totul este finalizat până la ultimul fir de iarbă.

Potrivit CNAIR, principala problemă identificată a fost nerespectarea de către antreprenor a propriului proiect tehnic de construcţie a căilor de rulare de pod, existenţa unor zone cu exces de bitum şi montarea becurilor cu sodiu în loc de LED. Chiar dacă stadiul fizic al lucrărilor era de 99% s-a decis programarea unei noi inspecţii pe data de 9 ianuarie 2018, în speranţa că raportul va arăta o situaţie mai bună şi se va putea face în sfârşit recepţia autostrăzii.

Asociaţia Pro Infrastructură acuza atunci CNAIR-ul pentru faptul că deşi unele proiecte de infrastructură au fost finalizate acestea nu au fost puse în funcţiune din cauza unor interpretări greşite a Regulamentului de Recepţie. Conform Regulamentului de Recepţie exista posibilitatea recepţionării părţilor independente din punct de vedere funcţional, mai ales că principala lucrare din proiect a fost finalizată şi nu a mai rămas decât finalizarea unor mici detalii. Mai mult, vicepreşedintele şi directorul executiv al Asociaţiei, Ionuţ Ciurea, atrăgea atenţia că există un conflict între firma constructoarea Tirrena Scavi şi CNAIR deoarece nu puteau să ajungă la o înţelegere comună asupra proiectului.

Problemele constatate în urma inspecţiei

La data efectuării inspecţiei, comisia a constatat şi mai multe neconformităţi, printre cele mai mari fiind identificarea numeroaselor zone cu deficienţe de planeitate şi rugozitate, pentru care raportul a prezentat un calificativ „inadmisibil”, nerespectarea Normativului 605, referitor la recoltarea de carote la o suprafaţă de 20.000 mp în vederea stabilirii grosimii straturilor rutiere şi nerespectarea prevederilor Proiectului Tehnic privind calea pe pod. Totodată, pe anumite sectoare, s-au prezentat neconformităţi în ceea ce priveşte  asigurarea scurgerii apelor.

De asemenea, s-a identificat existenţa unor panouri de semnalizare de dimensiuni mari care sunt parţial obturate de parapete/panouri fonoabsorbante, în timp ce la structura de la km 45+600 există defecte la suprafaţa betoanelor. În plus, sistemul ITS, echipamentul de cântărire în mişcare, înregistrează numerele de înmatriculare ale remorcilor, fără a fi înregistrat numărul de înmatriculare al capului tractor, aşa cum a fost solicitat de către beneficiar. În plus, nu a fost efectuată corespunzător nici semnalizarea în spaţiile de servicii. Aceasta trebuie completată cu două semne adiţionale pentru autoturisme pentru fiecare Spaţiu de Servicii, precum şi marcaj de interzicere în zonele care separă parcările pentru autocare. Plus de asta, se consideră a fi necesară completarea semnalizării orizontale din cadrul Spaţiilor de Servicii cu săgeţi de orientare a participanţilor la trafic: este necesară completarea semnalizării cu marcaj de interzicere la intersecţia dintre bretele, aşa cum este specificat în cadrul Raportului de Audit de Siguranţă.

În urma acestor constatări comisia de recepţie a decis suspendarea procesului de recepţie stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de 90 de zile.

 

Tirenna Scavi se trasformă din firmă de contrucţii în firmă de pază

Chiar dacă cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au luat decizia de a amâna cu încă trei luni procesul de recepţie, firma italiană Tirenna Scavi, ce se ocupă cu efectuarea lucrărilor de construcţie susţine că lotul de autostradă este gata de două luni şi că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă prin faptul că amână recepţia.

Reprezentanţii firmei susţin că lucrarea este gata de acum două luni de zile, iar CNAIR s-a legat de testele de planeitate şi rugozitate făcute de o maşină care se cheamă Dyna Tech de la CESTRIN. Din cauză că s-a anunţat foarte târziu venirea acestei maşini, constructorul nu a apucat să cureţe suprafaţa. Această problemă a fost existentă şi înainte de Anul Nou, când trebuia făcută iniţial recepţia.

Totodată, reprezentanţii firmei au declarat că au efectuat şi ei teste de planeitate şi rigurozitate cu un laborator de la Cluj, din care nu au rezultat problemele anunţate de CNAIR. În ceea ce priveşte montarea becurilor LED, o altă cerinţă care nu ar fi fost respectată, aceştia susţin că respectiva cerinţă nu era inclusă în Proiectul Tehnic avizat de CNAIR, ci există doar o anexă în care pot fi trecute becurile LED, dar cu cost suplimentar. Reprezentanţii consideră că inaugurarea lotului 3 este amânată şi din motiv politic, până la recepţia lotului 4.

„Din cea mai dinamică firmă de construcţii o să mă transform în cea mai puternică firmă de pază, eu stau să păzesc acum autostrada. E bătaie de joc”, a declarat un reprezentant al constructorului italian, potrivit sursei economica.net.
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură nu s-au abţinut nici ei de la a comenta decizia CNAIR de a amâna deschiderea lotului 3 şi susţin că acest lucru reprezintă o bătaie de joc pe banii publici cât şi o crimă la adresa şoferilor care se deplasează pe drumul naţional paralel şi pe care au loc accidente frecvente. Totodată, un reprezentant al asociaţiei a declarat că firma constructoare nu a fost lăsată să îşi pună observaţiile în procesul verbal întocmit de CNAIR după controlul din luna noiembrie.

„ În noiembrie a fost întocmit un proces verbal de către cei din CNAIR, iar constructorul nu a fost lăsat să îşi pună în acel proces verbal observaţiile. Atât timp cât consultantul a dat aviz favorabil pentru detaliile din proiectul tehnic şi a semnat pentru asfalt şi atât timp cât aceste lucruri s-au plătit ce ne mai dorim? Există un consultant ce stă permanent acolo şi monitorizează lucrările. Datoria acestuia este de a sta lângă constructor şi de a se asigura că acesta respectă ce trebuie respectat. Aşadar nu înţeleg toate inerţiile pe care le face CNAIR, ce se reflectă asupra banului public”, a declarat Ionuţ Ciurea, vicepreşedintele şi directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.