Luni, înainte de ora 12, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a ajuns fostul ministrul al Finanţelor din Guvernul Boc II, Sebastian Vlădescu. Acesta va fi audiat în calitate de martor într-un dosar ANRP, potrivit celor declarate chiar de el la intrarea la DNA. Potrivit unor surse judiciare, Vlădescu este audiat în dosarul în care a fost pus sub acuzare deputatul Ioan Oltean, conform stiripesurse.ro .
În luna februarie, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să revoce măsura controlului judiciar în cazul deputatului Ioan Oltean, cercetat de DNA în dosarul despăgubirilor ANRP pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Vlădescu a fost ministrul Finanţelor Publice în perioada adoptării măsurilor de austeritate din 2010.