Scandalul Roşca Stănescu – Macovei – Chirieac a apărut după ce un cotidian central a publicat înregistrări ale unor discuţii între cei trei în timpul cărora jurnalistul Sorin Roşca Stănescu îi arăta lui Cătălin Macovei, şeful Agenţiei naţionale pentru Integritate (ANI) dovezi care atestă implicarea sa, ca martor, într-o înţelegere de împrumut între două persoane. Pentru a nu le publica, Roşca Stănescu i-a cerut lui Macovei informaţii din dosarele de la ANI ale unor lideri democrat-liberali.
Preşedintele ANI, Cătălin Macovei, a făcut un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva a patru foşti angajaţi care ar fi sustras documente din instituţie, cerând totodată extinderea cercetărilor fata de Răzvan Codru Vrabie, membru Consiliului Naţional de Integritate (CNI), şi faţă de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, căruia i-ar fi fost puse la dispoziţie acele acte.

Cotidianul, în care au fost publicate înregistrările, relatează că Macovei a fost supus unui şantaj legat de faptul ca ar fi contractat un împrumut de 100.000 de euro si că „ţinta încercării de şantaj” ar fi miniştrii PDL Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Radu Berceanu, care ar avea conturi nedeclarate în străinătate.
Ulterior, au mai apărut în presă alte stenograme ale unei convorbiri care a avut loc între Cătălin Macovei, Roşca Stănescu şi jurnalistul Bogdan Chirieac.

Audiat cu uşile închise

Drept urmare, Cătălin Macovei, a fost audiat pe 18 noiembrie de Consiliul Naţional de Integritate intr-o şedinţă care s-a ţinut cu uşile închise. Audierea a avut loc în şedinţă secretă la cererea lui Cătălin Macovei, care a declarat plenului ca informaţiile pe care le are ar putea aduce atingere siguranţei naţionale, deoarece în discuţiile cu Roşca Stănescu s-a vorbit despre „evenimente tangente” răpirii jurnaliştilor români în Irak. Totodată ANI susţine că a cerut DIICOT extinderea cercetărilor faţă de Roşca Stănescu privind anchete publicate în ziarul „Ziua“ în baza unor acte privind activitatea Agenţiei, puse la dispoziţie de foşti angajaţi.
„Agenţia Naţională de Integritate a formulat un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimisă spre competenta soluţionare Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), împotriva foştilor angajaţi, Burciu Fănel Nicolae, Fluture Carmen Florentina, Câmpeanu Anişoara şi Andreea Ilie. La data de 16 octombrie 2009, D.I.I.C.O.T. a comunicat Agenţiei Naţionale de Integritate faptul că a fost declanşată urmărirea penală faţă de Burciu Fănel Nicolae, Fluture Carmen Florentina, existând indicii privind constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în desfăşurare. De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate solicitase anterior extinderea cercetărilor faţă de domnul Răzvan Codru Vrabie, membru în Consiliul Naţional de Integritate, despre care se presupune că a determinat şi sprijinit sustragerea de către personalul Agenţiei de documente şi/sau informaţii specifice activităţii instituţiei, precum şi faţă de domnul Sorin Roşca Stănescu, care a publicat în ziarul „ZIUA” anchete bazate pe documente ce privesc activitatea A.N.I. şi despre care se presupune că i-ar fi fost puse la dispoziţie de către foşti angajaţi ai instituţiei. În vederea stabilirii întregului comportament infracţional al foştilor salariaţi şi funcţionari publici ai Agenţiei şi pentru a nu prejudicia cercetările penale aflate în desfăşurare, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate a dispus, la data de 17 noiembrie 2009, sesizarea Comisiei prevăzută de art. 26 din Legea nr.144/2007, republicată, în sensul verificării faptelor semnalate prin stenogramele discuţiilor purtate cu jurnaliştii Sorin Roşca şi Bogdan Chirieac, referitoare la posibila deţinere de înscrisuri puse la dispoziţia sa de personal din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi la eventuale scurgeri de informaţii din cadrul instituţiei”, se arată într-un comunicat al ANI.

Urmărirea penală împotriva foştilor angajaţi ANI a început în octombrie

Potrivit NewsIn, surse judiciare au declarat că documentele sustrase de doi foşti angajaţi ai ANI, pe numele cărora DIICOT a început urmărirea penală, nu l-au avut ca destinatar pe Sorin Roşca Stănescu.
Aceleaşi surse, citate de NewsIn, au precizat că Burciu Fănel Nicolae şi Fluture Carmen Florentina ar fi manipulat greşit documente ale Agenţiei, precum state de plată, faptele fiind săvârşite de cei doi în lunile martie-aprilie 2009, iar urmărirea penală a început în octombrie, deci este vorba de o anchetă mai veche.

Cică nu a mâncat usturoi

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu susţine că este vorba despre „un abuz” în cazul sesizării depuse de Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, la Comisia de Evaluare a Consiliului Naţional de Integritate, cu privire la posibila deţinere de către jurnalist a unor documente ANI. Potrivit acestuia, e un caz fără precedent ca un jurnalist să fie suspus unei proceduri penale fiindcă deţine documente care trebuiau păstrate de alţii.

Liga disperată

La o emisiune a postului de televiziune B1 TV, preşedintele Traian Băsescu a comentat stenograma înregistrării audio a discuţiei dintre cei doi jurnalişti şi preşedintele ANI, Cătălin Macovei, apăruta în presă şi pe mai multe site-uri. Preşedintele Băsescu a afirmat dialogul purtat între Roşca Stănescu, Chirieac şi Macovei este exact tipul de dialog din filmul „Naşul”.
Întrebat dacă aşa a discutat Roşca Stanescu cu el când a declarat public că l-ar fi şantajat, Băsescu a afirmat: „Mult mai brutal. Atunci am înţeles că e un mafiot 100%”.
În aceeaşi emisiune Traian Băsescu şi-a menţinut declaraţia că Bogdan Chireac face parte din „presa ticăloşită”. „Da, şi este. Nu v-a probat această stenogramă?”, a spus Băsescu. „Ăsta a avut comportamentul unui peşte, a unui peşte care îi duce domnului Roşca Stănescu victima pentru şantaj. Asta este Chirieac”, s-a arătat convins Traian Băsescu. Totodată, preşedintele a afirmat că acest mod de a face presă nu este singular. „E liga din sistemul ticăloşit de care vorbeam în 2004 şi acum aveţi şansa uriaşă, toţi, români şi ziarişti, s-o vedeţi la suprafaţă. Uitaţi-o cât este de disperată. Au ajuns să utilizeze mijloacele mass-media pe care le au la dispoziţie pentru intoxicări. Acest domn, SRS, este o părticică, o picăturică, din gurile de foc, de atac pe tot ce înseamnă ce nu le convine lor”, a spus Băsescu.

Deocamdată e remiză

„În spatele lor sunt cei cu bani, proprietari de trusturi de presă, fie că vorbim de Vântu, fie că vorbim de Voiculescu”, a spus preşedintele României, adăugând că acest sistem luptă acum „în disperare”. „Ori dispare Băsescu din fruntea statului, ori dacă nu, ştiu că trebuie să se schimbe. Este sistemul ticăloşit de care vă vorbeam, care nu m-a înfrânt ca pe Emil Constantinescu. Ăsta a venit şi după patru ani de mandat a ridicat mâinile în sus ca şi cum era prizonier de război şi a spus: pe mine m-a înfrânt sistemul. Un şef de stat! Pe mine nu m-a înfrânt sistemul, mi-a fost teribil de greu, dar nu m-a înfrânt. Dar există o realitate: nici eu nu l-am înfrânt pe el”, a mai afirmat Traian Băsescu, adăugând că aceasta este marea provocare a viitorului său mandat, dacă va câştiga alegerile.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.