Un tânăr implicat în contrabanda cu țigări a fost împușcat în cap, la Botoșani, într-un conflict cu poliția de frontieră.

Contrabandistul, în vârstă de 28 de ani, a încercat să lovească cu mașina pe unul dintre agenții poliției de frontieră care au încercat să-l oprească. El a fost împușcat în cap, în timpul acestui incident, conform informării prezentate de Poliție.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea, tânărul de 28 de ani a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră. Acesta l-a acroșat cu autoturismul pe unul dintre agenți, încercând să-l înlăture pentru a fugi mai departe.

Polițistul a folosit pistolul

În acel moment, un alt polițist a folosit armamentul din dotare și a tras mai multe focuri de armă către mașina în care se afla suspectul. Unull dintre gloanțe l-a lovit pe acesta în zona capului.

„Poliţişti de frontiera de la SPF Româneşti, aflaţi în misiune pe raza localităţii Santa Mare, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism suspect a fi implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări. Şoferul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de frontieră, mai mult, a accelerat către aceştia, intenţionând să-i accidenteze. Unul dintre poliţiştii de frontieră a fost acroşat de către autoturism. În consecinţă, colegii noştri au folosit armamentul din dotare, cu respectarea procedurilor legale în vigoare, au efectuat somaţie regulamentară, fiind executate mai multe focuri de armă, atât în aer, cât şi asupra autoturismului”, a precizat oficialul STPF.

Contrabandistul s-a oprit într-o lizieră

Ulterior, din cauza rănilor, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-o lizieră. Tânărul era rănit, iar surse judiciare susţin că aceasta ar fi fost împuşcat în zona capului.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a transportat pe suspectul rănit la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoșani.

Poliția a demarat o anchetă în acest caz

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a fost sesizat în acest caz și a inițiat o anchetă pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi contrabandă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu, a precizat că asupra contrabandistului, care conducea o maşină cu numere false, au fost trase 12 cartuşe. În autoturism au fost descoperite mai multe colete cu ţigări de contrabandă aduse de peste Prut.

Ancheta în acest caz se desfăşoară sub coordonarea unui procuror.


sursa: evz.ro

Citește și: Nimeni nu se aștepta: vezi aici cu cine s-a cuplat fosta lui Bote

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here