Pentru zeci de elevi din Bistriţa-Năsăud şcoala începe în case particulare, fără autorizaţii şi fără a avea condiţii de igienă. Acestor elevi li se alătură alte câteva mii de copii din Bistriţa-Năsăud care încep şi în acest an şcoala în clădiri neautorizate.

Opt unităţi şcolare din Bistriţa-Năsăud funcţionează în case particulare sau la parterul unor blocuri . Zeci de elevi vor începe noul an şcolar în clădiri care nu au acces la apă şi canalizare, nu sunt autorizate sanitar şi nu pot oferi condiţii corespunzătoare.

Conform prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, casele transformate în şcoli sunt în special în zonele greau accesibile, în comuna Parva, dar şi în oraşele Sângeorz-Băi şi Bistriţa, unde două gădiniţe funcţionează la parterul unor blocuri.

„În Bistriţa-Năsăud există un total de 306 unităţi şcolare, din care 295 sunt de stat şi 11 private. Toate unităţile private sunt puse la punct, au toate autorizaţiile şi avizele necesare pentru funcţionare, ceea ce este un plus şi o confirmare a faptului că statul nu e cel mai bun administrator. Există 482 de clădiri din care 295 nu necesită autorizaţie ISU pentru că sunt construite înainte de 1992. Un număr de 130 de clădiri au autorizaţie ISU, iar 41 de unităţi nu au autorizaţie ISU. Totodată, 330 de clădiri deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, 79 nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare. Şapte unităţi sunt reabilitate şi nu au solicitat autorizaţie, la 33 sunt lucrări în curs şi 15 deţin grupurile sociale în exterior”, a spus prefectul Ovidiu Frenţ.

În cele 15 şcoli care au toaletele în curte învaţă aproximativ 600 de elevi. Majoritatea dintre ele se află în zone greu accesibile unde nu există reţea de apă şi canalizare, dar există şi în Bistriţa, în cartierul Slătiniţa o astfel de şcoală care nu le poate asigura elevilor decât o toaletă de lemn, în curte.

„Dintre aceste 15 unităţi, şapte sunt în cadrul unor proiecte de reabilitare care au termen de finalizare până în 2021, iar 8 funcţionează în case particulare unde nu au condiţii, în special zona montană, la Parva şi Sângeorz-Băi. 26 de şcoli nu au apă potabilă şi acces la reţelele de utilităţi. O altă clădire este la Malin, unde nu s-a stabilit dacă va funcţiona grădiniţă sau nu, perioada de înscriere a copiilor nefiind încă finalizată. Şi în municipiul Bistriţa există două grădiniţe care funcţionează la parter de bloc şi nu pot obţine autorizaţie pentru că nu au spaţiu de joacă”, a mai spus Ovidiu Frenţ.

Acesta a cerut primarilor şi directorilor de şcoli să rezolve şi problema apei curente în şcolile unde nu există reţea de alimentare cu apă şi să instaleze dozatoare.

„Acolo unde lucrurile nu sunt încă rezolvate, în privinţa apei potabile, am convenit să facem uz de cea mai ieftină şi practică soluţie cu dozatoare de apă care nu reprezintă costuri foarte mari şi care pot fi duse pe hol şi utilizate şi de elevi, profesori sau personal auxiliar”, a afirmat prefectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.