Urmează o săptămână decisivă pentru PSD pentru că sâmbătă, 29 iunie, la congresul extraordinar, se aleg cei trei lideri care vor conduce partidul și vor pregăti candidatul formațiunii la președinție. Președintele interimar, Viorica Dăncilă, i-a consemnat pe toți greii social-democrați în Capitală. Deși în toate declarațiile publice ea îi îndeamnă pe colegi și colege să se înscrie în competiție, Dăncilă și-a format deja echipa cu care va merge mai departe, după ce va fi aleasă președinte al PSD.

Este vorba despre Mihai Fifor, președintele Consiliului Național, care de când acest for a fost reactivat și el pus președinte, este nedezlipit de Viorica Dăncilă. Și la propriu și la figurat. La declarații stă în stânga ei, suficient de aproape cât să-i șoptească să-și încheie declarația sau să-i schimbe sensul. La întâlnirea de la Neptun, s-au stabilit și favoriții pentru cele trei funcții care fac obiectul congresului extraordinar: Viorica Dăncilă, președinte, Daniel Suciu, președinte executiv și Marius Dunca, secretar general. Pentru ultimele două funcții, mai sunt pretendenți, însă doar o rebeliune generală poate demola ceea ce s-a bătut deja în cuie.

Scos din cutie și din joben

Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a devenit în ultima perioadă, nu doar foarte viu, ci și foarte jovial. A stat ore întregi la taclale cu jurnaliștii, s-a autoproclamat un Corado Cattani, a dat buzna în studiourile televiziunilor. Când era întrebat de candidatura la Cotroceni, zâmbea cu toată carisma, dar nega feciorelnic că ar fi interesat de cea mai importantă funcție în stat. Se erija în luptător cu armatele de evazioniști, cu instituțiile statului, cu asistații social; se lupta, în general, cu toată lumea, dar părea mai puțin dispus să-l înfrunte pe Klaus Iohannis, pe atunci singurul care anunțase că mai vrea un mandat.

Toate partidele stau cu ochii pe PSD, care ar trebui, teoretic, să dea rivalul lui Iohannis. Chiar dacă de la Ion Iliescu nimeni din PSD nu a reușit să-l învingă, în turul doi, pe celălalt candidat.

Stăpânul banilor și convingerile lui

Ieri, revenit de la Neptun, Eugen Teodorovici a anunțat public ce deja anunțase la reuniunea de la mare: că vrea să intre în cursa pentru Cotroceni, că are convingeri și soluții. Țacpac, Teodorovici se vede și singurul liant în societatea dezbinată. „Da, mi-am exprimat deschiderea pentru a participa la competiția internă în PSD pentru desemnarea celui mai potrivit candidat la alegerile prezidențiale. Da, m-am gândit că a sosit momentul să aducem cu adevărat unitate într-o societate dezbinată și mai mult echilibru într-o civilizație care ezită uneori să-și manifeste credința în valorile moștenite, de teamă a nu fi catalogată drept neevoluată și nevizionară. Da, pentru că m-am hotărât să arăt că sunt soluții la problemele cu care ne confruntăm și că este de datoria noastră, a politicienilor în primul rând, să trecem de la vorbe la fapte”, a explicat politicianul motivele care stau la baza deciziei lui.

Teodorovici susține subtil că este soluția intermediară între un președinte care doar a vorbit (Băsescu) și unul care doar tace (Iohannis). „Vreau să arăt că un președinte poate să facă, nu doar să vorbească sau doar să tacă. Da, pentru că nu este doar despre a candida sau nu, despre a câștiga sau nu o competiție, ci este despre a face ceva pentru România și pentru destinul poporului căruia îi aparțin, așa cum am făcut mereu. Este despre un popor care trebuie să-și recâștige credința, speranța și valorile care l-au consacrat de-a lungul istoriei sale milenare. Dar și despre aceia care își asumă și victoria, și înfrângerea, care au dovedit că se poate face chiar acolo unde, cei care critică, au arătat că doar vorbesc și pentru care România este viitorul asumat și nu doar țara pe care o reprezintă la un moment dat. Da, pentru că am și eu o convingere… Convingerea că România va continua să crească în Europa și în lume, cu mai multă speranță, încredere și respect”, a mai afirmat Teodorovici.

Înainte de a fi măsurat în partid, Teodorovici se măsoară pe Facebook, unde și-a postat și un afiș electoral. Internauții l-au taxat dur pe ministru și i-au amintit de toate declarațiile făcute de-a lungul timpul.

Citește mai departe …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.