Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice va intra astazi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, urmând să fie supus votului final miercuri, 16 iunie.
Pe 2 iunie, Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat raport favorabil pentru iniţiativa referitoare la sistemul unitar de pensii publice. Decizia a fost luată cu 10 voturi pentru şi 7 împotrivă.
Printre cele mai importante modificări aduse de comisie se numără reducerea vârstei standard de pensionare pentru femei de la 65 de ani la 63 de ani.  În schimb, deputaţii din Comisia de muncă au adoptat forma Executivului în ceea ce priveşte valoarea punctului de pensie şi calcularea acestuia.  În ceea ce priveşte cuantumul pensiei anticipate parţiale, comisia a hotărât că acesta se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă prin diminuarea cu 0,65% pentru fiecare lună de anticipare. Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a mai decis majorarea punctajului calculat din punctul de pensie care se acordă lunar persoanelor în drept să obţină pensii de invaliditate gradul I şi II.
În ceea ce priveşte punctajul calculat din punctul de pensie pentru pensionarii cu grad de invaliditate III, acesta a rămas la cuantumul prevăzut în proiectul de lege.
Cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare, vor participa la sistemul unitar de pensii publice, prevăzut a intra în vigoare la 1 ianuarie 2011.
Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.