Preţul cărnii de porc ar putea creşte cu până la 15% în acest an, având în vedere trendul crescător al costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, dar şi schimbările legislative la nivelul Uniunii Europene, arată un comunicat al companiei Carmolimp remis, marţi, AGERPRES.

‘Crescătorii şi procesatorii au amânat scumpirea produselor din carne de porc pentru a evita scăderea şi mai mare a consumului, asumându-şi creşterile de preţ la furaje şi la utilităţi. Mulţi dintre procesatori nu mai pot susţine aceste creşteri, astfel că vor opera majorări de preţ la raft. Estimăm că până la finele anului creşterile vor fi de 12-15%. Iar în perioada imediat următoare vom vedea creşteri de până la 7%’, a declarat Olimpiu Şoneriu, directorul general al Carmolimp.

Până la recolta din acest an, preţul furajelor va continua să crească, materia primă provenind din stocurile aflate în scădere. În acelaşi timp, pentru lunile iulie-august este anunţată o perioadă secetoasă, care va afecta în special culturile de porumb, principala plantă furajeră utilizată în creşterea porcilor, arată comunicatul citat. Potrivit acestuia, la toate acestea se adaugă şi creşterea preţurilor la porcii mici pe care fermierii români îi cumpără din Europa de Vest.

‘Uniunea Europeană are în vedere, de asemenea, implementarea directivelor care reglementează spaţiul minim per cap de animal sau de pasăre. Procesatorii vor fi nevoiţi să implementeze aceste directive astfel că vor fi nevoiţi să investească în adaptarea fermelor la noile condiţii. Este de aşteptat ca producţia să scadă în urma introducerii acestor măsuri din a doua parte a anului’, a declarat Olimpiu Şoneriu.

Creşterea preţurilor va fi limitată, însă, de evoluţiile economice atât din România cât şi din zona euro, care vor influenţa negativ consumul şi în acest an, precizează comunicatul citat.

Carmolimp este producător şi distribuitor de carne ambalată şi mezeluri, dar operează şi o reţea de 50 de magazine proprii şi peste 60 de unităţi în sistem franciză. Pornită în 1993 ca o afacere de familie, Carmolimp este deţinută de familia Olimpiu şi Carmen Şoneriu.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.