Pe parcursul lui noiembrie, apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național, noi și vechi, s-au apreciat, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cu 0,7%, ajungând la 1.171 de euro pe metru pătrat util (față de o medie de 1.163 de euro pe metru pătrat la finele lui octombrie), în general sub influența evoluției prețurilor în orașele mai mici. În urma variațiilor de luna trecută, un nou oraș din România atinge pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util, astfel că, în momentul de față, doar unul dintre marile centre regionale analizate constant de Imobiliare.ro se mai situează sub acest prag. Lista orașelor cu prețuri de minimum 1.000 de euro pe metru pătrat este completată și de Craiova, care a ajuns, în trimestrul al treilea al anului, la o valoare de 1.020 de euro pe metru pătrat util. Totuși, în orașele mari precum București, Timișoara, Cluj și Iași, unde prețul a crescut constant în ultimul an, apetitul cumpărătorilor s-a diminuat ca urmare a creșterii ROBOR și a instabilității cursului de schimb valutar, având ca rezultat o scădere a încrederii populației cu consecință directă în cererea de apartamente. Prin urmare, asistăm la scăderi ale prețurilor în aceste orașe.

București:

În cel mai mare oraș al țării, suma medie solicitată pentru un apartament, indiferent de anul construcției, s-a diminuat ușor, cu 0,2% mai exact, de la 1.274 la 1.271 de euro pe metru pătrat util. Tendința de scădere a fost susținută în mod exclusiv de segmentul unităților locative noi, care s-au ieftinit cu 1,6%, de la 1.337 la 1.316 euro pe metru pătrat util; locuințele vechi, pe de altă parte, s-au scumpit cu 1%, de la 1.196 la 1.208 euro pe metru pătrat util.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un avans de 1% în noiembrie, de la 990 la 1.000 de euro pe metru pătrat util. În urma acestei creșteri, Brașovul atinge pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat util în ceea ce privește prețul mediu al apartamentelor. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,7% în ultima lună de toamnă (de la 994 la 1.001 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 2,5% (de la 973 la 997 de euro pe metru pătrat util).

Cluj-Napoca:

Prețurile apartamentelor din capitala Transilvaniei au avut o evoluție vizibil mai temperată luna trecută, consemnând, per ansamblu, doar un avans de 0,1%, de la 1.446 la 1.447 de euro pe metru pătrat util. Interesant este că locuințele din blocurile vechi, care sunt și cele mai scumpe, s-au ieftinit ușor, respectiv cu 0,3%, de la 1.511 la 1.506 euro pe metru pătrat util. Unitățile locative nou-construite s-au apreciat însă cu 0,4% în acest răstimp, de la 1.377 la 1.383 de euro pe metru pătrat util.

Constanța:

Dintre marile orașe analizate, Constanța este cel în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult în noiembrie, așteptările vânzătorilor majorându-se cu 2,3%, de la 1.059 la 1.083 de euro pe metru pătrat util. Cel mai semnificativ avans a avut loc pe segmentul locuințelor din blocurile vechi, care s-au scumpit cu 2,4%, de la 1.058 la 1.083 de euro pe metru pătrat util. Unitățile locative noi s-au apreciat și ele, însă cu 1,8%, de la 1.065 la 1.084 de euro pe metru pătrat util.

Iași:

În capitala Moldovei a avut loc cea mai semnificativă scădere de preț luna trecută, respectiv 2,7%, de la 997 la 970 de euro pe metru pătrat util. Astfel, deși la finele lui octombrie se situa foarte aproape de pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util, Iașiul a dat destul de mult înapoi, fiind acum singurul dintre cele șase mari orașe monitorizate lunar de Imobiliare.ro în care prețurile se situează sub această valoare. Apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,6% în noiembrie (de la 928 la 922 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 2,5% (de la 1.025 la 999 de euro pe metru pătrat util).

Timișoara:

În orașul de pe Bega, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat o scădere de 0,6% a prețului mediu solicitat de vânzători, de la 1.140 la 1.133 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au ieftinit cel mai mult, cu 0,9% mai exact, de la 1.141 la 1.131 de euro pe metru pătrat util; locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat doar o scădere ușoară, de 0,1%, de la 1.138 la 1.137 de euro pe metru pătrat util.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.