Se incinge lupta pentru rectorat

Trei candidati au participat la dezbaterea de saptamana trecuta pentru rector, iar doi dintre acestia nu au considerat legitima dezbaterea. Aproximativ 100 de oameni din mediul universitar au participat la intalnirea cu trei dintre candidatii la rectorat, profesorul Daniel David, de la Facultatea de Psihologie, academicianul Ioan Aurel Pop si profesoarea de la Facultatea de Studii Europene, Eniko Vincze. Lupta a continut atacuri la adresa erei Marga, dar si a aratat ca cel mai probabil Daniel David se va lupta cu academicianul Ioan Aurel Pop in turul doi.

 “Programul meu este bazat pe multidiversitate. Este un cuvant care inseamna diversitate culturala, sociala. Inseamna comunicarea si asigurarea multiplelor relatii”, a declarat Eniko Vincze. Aceasta a mai precizat ca: "In ceea ce priveste partea de implicare a banilor, trebuie sa se ajunga la un consens in materie de utilizare a bugetului universitatii. Trebuie sa avem o pozitie comuna”, a  marturisit profesorul de la Facultatea de Studii Europene, Eniko Vincze.

"La nivelul departamentelor trebuie sa decidem foarte atent cum vor fi consumati banii. Este dificil, pentru ca oricat am vrea noi sa impartim generos banii, exista legi care se ocupa de acest lucru. Nu inseamna ca daca o universitate are bani, acestia trebuie impartiti la profesori, astfel incat salariile acestora sa creasca cu 4% sau 5%. Banii trebuie investiti astfel incat roadele sa fie vizibile”, sustine academicianul Ioan Aurel Pop.

David a militat pentru o relatie transparenta dintre senat si rector. “Senatul este cel mai important for al studentilor. Acesta a fost impotriva autoritarismului si a exceselor, criticandu-l pe fostul rector, Andrei Marga. Acesta a declarat ca nu i s-a parut corect ca acesta a detinut si alte functii pe langa cea de rector. Profesorul  de la psihologie a criticat practica incorecta a “unor colegi” – mentionandu-i pe Andrei Marga, Mircea Miclea si Catalin Baba – care si-au pastrat abuziv posturile de conducere si didactice din UBB si ca acest lucru nu s-a schimbat cand ei au fost in Guvern. “In loc sa se recuze, s-au suspendat doar”, a explicat punctat Daniel David.

”In primul rand m-a motivat oportunitatea alegerilor in sensul ca sunt un culoar favorabil pentru dezbateri chiar si pentru viitorul universitatii. Dupa ce am vazut principalele idei, propuneri ale celorlalți candidati m-am gandit ca as putea avea si eu o contributie. Suntem economisti, psihologi, reprezentantii domeniului istorie, fizicieni, iar eu vin dinspre sociologie antropologie si cu siguranta din acest motiv avem abordari diferite. Cel care va castiga rectoratul va avea cu siguranta de castigat din ideile celorlalti. Mesajele pe care le-am inserat eu in proiectul dezbaterilor universitații sunt cele care vreau sa fie discutate.
Nu cred ca am sanse foarte mari sa ma voteze circa 1.500 de persoane, insa e un castig pentru mine faptul ca mi-am depus candidatura, ca mi-am prezentat aceste idei si ca am avut curajul sa o fac. Domeniul meu e sociologia antropologia culturala cum a domnului decan (n.r. Gyemant Ladislau) este istoria si a domnului Marga filozofia”, a declarat initial Eniko Vincze.

Competitie de top

”Eu am o parere foarte buna despre toti ca eu cred sincer ca o competitie trebuie sa fie formata din oameni de top. Despre sume exacte nu va pot spune in acest moment, dar universitatea are toate premizele sa obtina o finantare buna in conditiile in care s-a clasat in top 12 intre universitatile de cercetare avansata si de educatie si mai ales in conditiile in care in foarte multe domenii, cred ca cele mai multe, se afla pe primul loc in tara. Finantarea se face si in functia de dobandirea acestui drept.
Vin apoi alte criterii. Trebuie sa recunoastem ca noi traversam o perioada de criza si nu ne putem face iluzii. Eu am convingerea ca putem aduce multi bani si aplicand la fondurile europene sunt premise sa o facem extraordinar de bine pentru ca universitatea noastra are finantatori de prim rang si granturile acestea sunt o oportunitate pe care nu trebuie sa o ratam. Am castigat un proiect pe fonduri europene pe care il lansam saptamana viitoare(n.r. in aceasta saptamana). Am mai obtinut si altele in colaborare cu alti colegi de-ai mei. Aceste granturi sunt posibilitati exceptionale pentru tinerii romani pentru pregatirea unor doctorate sau post doctorale. In acest moment noi acordam din granturi europene burse catre zeci de tineri care reprezinta in jur de 1.000 de euro, mai precis 4.000 pe lei pe luna. Se intampla in cadrul UBB, in colaborare cu Academia Romana pentru ca aceste granturi se castiga prin actiuni conjugate cu unitati de cercetare si cu universitati si institute din Austria, Germania, Franta. Cu siguranta ar fi mai mare pentru ca multi dintre colegii capabili nu reusesc sa aplice pe diferite motive. Unii pentru ca nu afla la timp, altii ca nu au obisnuinta necesara, dar toti trebuie instruiti sa o faca. Se pot obtine fonduri europene si noi avem profesori si cercetatori de mare performanta in universitate.  Prezenta noastra in marile universitati e importanta si multi dintre noi am predat in aceste mari universitați, dar am avut chiar si colaborari știintifice. Foarte multi profesori conduc doctorate in alte universitati si de catre Romania , fiind foarte respectati“, a declarat academicianul Ioan Aurel Pop.

Se crede castigator

”Despre sansele mele reale eu presupun ca sunt 100% pentru ca mesajul meu e reformator. Se refera la promovarea profesorilor care au o valoare stiintifica, la interesul studentilor care este sa invete de la niste profesori cunoscuti, aplicarea noilor prevederi legale care se refera la desfiintarea vechilor gasti sau combinatii care constituiau o piedica in calea promovarii noului. Presupun ca asta este ceva care nu este inovativ. Este un concept care sta la baza tuturor universitatilor din lume. Ideile care s-au vehiculat in universitate sunt destructurate. Eu vreau sa promovez valorile. Universitatea in formula actuala este in aceeasi formula din 1959. Nu are stiinte aplicate. Politehnica este o stiinta aplicata, medicina, ingineria este alta stiinta aplicata care nu exista la UBB. Eu vad universitatea in context local si regional, iar aici ma refer la Europa de Sud-Est. Asta poate insemna Moldova, Ucraina. Poate avea un rol regional. Obiectivul meu este sa promovez noile valori, nu sa fac critica vechii guvernari. Pe de alta parte aceste alegeri nu sunt alegeri politice. Universitatea este o institutie de stat. Acest tip de alegri prin vot universal si schimbarea polului de putere de la Consiliul de Administratie catre Senat, cat si concursul pentru alegerea decanilor au fost luate de minister. Nu considera reforma lui Ciurchea. Legea care a fost data de minister este pentru calitatea in invatamant, pentru introducerea lucrarilor de cercetare si ISI si asa mai departe. Revolutia nu s-a intamplat la Cluj, ci s-a intamplat la Bucuresti, la minister. Nu se pune problema ca eu sa schimb UBB. UBB-ul trebuie schimbat conform legii. Eu am ca plan managerial promovarea valorilor individuale ale profesorilor. Este vorba despre un fapt foarte simplu: e o relatie intre profesor si ucenic. Ucenicul trebuie sa stea tot timpul langa mester sa vada cum lucreaza. Ideea  consta in identificarea talentelor si promovarea lor astfel incat studentul sa aiba de la cine sa invete” ” a declarat fizicianul Decebal-Radu Ciurchea.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.