Ministerul Sănătății investighează un al doilea caz de pacient ars în sala de operație la spitalul Floreasca.
Pacientul respectiv este în viață, iar incidentul s-ar fi petrecut în luna martie a anului trecut. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 66 de ani.
Ministrul Sănătății a confirmat cazul și face apel ca, în cazul în care mai există pacienți care au suferit astfel de arsuri, ei să le semnaleze, scrie antena3.ro.
Totodată, la Spitalul Floreasca a fost trimis din nou Corpul de Control, pentru a investiga existența cazurilor similare.
Amintim că pe 22 decembrie, o femeie a fost operată la Spitalul Floreasca, în urma unei hemoragii suferite după o intervenție anterioară. Femeia suferea de cancer pancreatic. Corpul de Control al Ministerului Sănătății a stabilit că incendiul a pornit de la folosirea bisturiului electric în combinație cu un biocid pe bază de alcool, care nu trebuia utilizat decât la dezinfectarea mâinilor. Femeia a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului și a decedat câteva zile mai târziu, pe 29 decembrie. Șeful secției de chirurgie, profesorul Mircea Beuran, a fost demis, dar acesta a anunțat că va contesta decizia. Spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei, iar un alt control este așteptat de miercuri.