Emil Boc a anunțat că în cadrul licitației pentru primul tronson al Centurii Metropolitane Cluj au fost depuse deja șase oferte, iar unii dintre ofertanți sunt internaționali.

„Centura metropolitană de un miliard de euro trece de această etapă. Vom realiza un alt proiect de infrastructură majoră pentru modernizarea Clujului și descongestionarea traficului. E vorba de 5 tuneluri, subtraversările și traversările din Făget, are 20 de noduri, e o operă arhitectonică”, a spus Emil Boc în cadrul unei intervenții la un post local de radio.

Potrivit edilului, licitațiile pentru celelalte două tronsoane ale centurii ocolitoare urmează să fie finalizate luna următoare (18 și 19 aprilie 2023).

Primul tronson din centura metropolitană a Clujului a fost scos la licitație pentru proiectare și execuție la finalul lunii ianuarie 2023.

Centura metropolitană va aduce șase benzi pe DN 1 între Florești și Cluj-Napoca, inclusiv o bandă dedicată pentru SMURD și pompieri. Centura Metropolitană, proiect cu indicativ „Drum TransRegio Feleac T 35″, va avea în total 42 de kilometri și o durată de realizare de 4 ani (fiecare etapă). Emil Boc anunța încă de la finalul lunii trecute că toate tronsoanele proiectului centurii ocolitoare a Clujului sunt scoase la licitație.
Proiectul centurii ocolitoare a Clujului presupune o finanțare de aproape 1 miliard de euro, potrivit reprezentanților Primăriei.

În prima etapă de realizare a proiectului este prevăzută legătura Centurii Metropolitane Cluj-Napoca cu viitorul Spital Regional de Urgență pentru ca în etapa II să fie realizată și conexiunea cu Autostrada Transilvania.

Implementarea proiectului va fi etapizată, în funcție de resursele bugetare. Din cauza surselor de finanțare (proiectul centurii metropolitane nu este inlcus în PNRR, urmând a fi finanțat prin Programul operațional de transport), termenul final pentru realizarea acesteia nu mai este anul 2026, ci 2030. Pentru prima etapă de realizare a Centurii Metropolitane este prevăzută o lungime de 23,67 de kilometri și aproape 20 de kilometri de drumuri de legătură, iar pentru etapa II 18,6 kilometri și aproape 14 kilometri drum de legătură.

Citește și: Procesul constructorului care a surpat strada Victor Papilian fuge din instanțele clujene

3 COMENTARII

  1. Nu fiti naivi ! Inca nu s-au expropiat terenurile , sa nu uitam ca terenul de langa fostele bai Someseni este contestat de sefa baroului Cluj -multi judecatori au fost scoliti de doamna, la ce justitie avem-sa nu fie o surpriza de blocare a proiectului .A mai fost prin 2005 inca o centura pe traseu respectiv din care au castigat urbanistii sute de milioane 0rice aviz de construire pe traseu costa el putin 2000 de euro.

  2. E bine ca v-a gasit pe voi, ‘gazeta de investigatii’ sa ii regurgitati prostiile, ca altfel nu il mai publica nimeni in afara de ziarul primariei. Omul asta a mintit atat incat pute acum de la posta a doar o alta campanie electorala pentru naivi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.