Distance learning online education. A schoolboy boy studies at home and does school homework. A home distance learning.

Premierul Ludovic Orban i-a avertizat săptămâna trecută pe oficialii din sistemul de educație că dacă numărul cazurilor de coronavirus va fi într-o continuă creștere, orele de curs se vor desfășura în continuare online. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că vor exista multiple evaluări ale stării de infectare pe timpul verii și că se vor lua măsurile necesare pentru a nu fi nevoie de amânarea redeschiderii școlilor.

„Eu am spus încă de la început, ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului şcolar. De o săptămână jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, este o comisie mixtă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii, de la cele mai sumbre până la cele adaptate”, a spus Nelu Tătaru. 

Întrebat care i-ar fi recomandarea pentru cetățeni, Ministrul a declarat că cel mai bună abordare este una precaută. Prevenția cetățenilor ar putea face diferența între scenariile calculate de minister. 

„Venim cu o economie în care fiecare din aceste activități care stau în spatele fiecărui ministru de resort vor să se redeschidă. Le putem redeschide în cadrul anumitor norme, principii de funcționare și desfășurare care trebuie respectate”, a punctat ministrul sănătății, avertizând că în cazul unei creșteri exponențiale a cazurilor comunitare ar putea fi amânate alte relaxări așteptate, cum ar fi redeschiderea restaurantelor, a piscinelor, a teatrelor, cinematografelor, stadioanelor pentru public etc. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.