Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit, joi, la Palatul Patriarhiei, în prima ședință din acest an. După ce au ales episcopii vicari pentru Arhiepiscopia Iașilor și pentru Episcopia Devei și Hunedoarei, ierarhii au discutat și despre una dintre cele mai importante teme: reînființarea Mitropoliei Tomisului.
Surse din cadrul Sfântului Sinod au declarat, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, că decizia a intrat în linie dreaptă. În perioada imediat următoare vor fi ample discuții care vor culmina cu decizia de a reînființa cea mai veche eparhie românească pe teritoriul creștinat pentru prima dată de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cetatea Tomisului și Dobrogea au o însemnătate deosebită în istoria Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că din aceste teritorii ne vin primii martiri creștini geto-daci, daco-români și apoi stră-români.
Reînființarea Mitropoliei Tomisului este una dintre marile dorințe ale Înaltpreasfințitului Teodosie, așa cum preciza ierarhul, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, într-un interviu din 2020.
”Eu nu vreau să fiu mitropolit. O să fie succesorul meu, eu o să fiu locțiitor. Tomisul e începutul creștinismului. Mitropolia se poate activa, pentru că e o realitate. Vreau să pun în valoare. Mitropolia a existat 1.000 de ani. E o datorie morală a mea să pun în valoare acest tezaur.
Să fie succesorul meu mitropolit, eu să fiu locțiitor. Am spus de când am venit aici. La sinoadele ecumenice au participat numai ierarhii de la Tomis, e o istorie care trebuie pusă în lumină. Dacă Dumnezeu m-a adus aici… Eu am o misiune de la Dumnezeu! Eu nu fac după voia mea, ci avem niște canoane.”, spunea, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, în mai 2020, ÎPS Teodosie.
Reînființarea Mitropoliei Tomisului va avea o însemnătate extrem de importantă în ordinea ierarhică a BOR, care este dictată în funcţie de vechimea așezământului sfânt. După Patriarhul României, care este şi Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, urmează Mitropolia Moldovei, a Ardealului, apoi Cluj şi Maramureş, Banat şi Oltenia. În a doua categorie intră Arhiepiscopiile, prima fiind cea a arhiepiscopului Teodosie. Însă, dacă se reînființează Mitropolia Tomisului aceasta ar putea fi considerată cea mai veche.
DOCUMENTUL POATE FI CITIT AICI.
Citește și: Ce a făcut Arhiepiscopia Clujului cu cele 16 milioane de lei primite din donații