Potrivit unui comunicat de presă, sinagoga de pe strada Horea va fi restaurată cu fonduri europene și bani donați de comunitatea evreiască din Cluj Napoca.
„Sinagoga va fi supusă în curând unor ample lucrări de consolidare şi reabilitare finanţate din donaţii proprii şi fonduri europene, amenajându-se la balcon spaţii expoziţionale, asigurându-se alinierea la normele europene (acces persoane cu dizabilităţi, grupuri sanitare etc.). Celelalte trei clădiri vor face parte din viitorul Centrul Comunitar Evreiesc Cluj. Se va înfiinţa un Centru Cultural Evreiesc (de cultură iudaică, cu funcţiuni similare cu cele ale celorlalte zece centre similare din oraş, sală multifuncţională de spectacole, centru de zi, mediatecă etc.), apoi un restaurant ritual (cu specific evreiesc), se vor extinde serviciile sociale şi medicale şi se va muta administraţia cultului”, se arată într-un comunicat remis presei.