Statul nu poate recupera celebra casă din Sibiu pierdută de Klaus Iohannis în instanță și nici banii obținuți din chirie de familia președintelui, din cauza litigiilor privind moștenirea, aflate pe rolul instanței. Iar azi tocmai s-a luat o decizie cu bătaie lungă.
Litigiul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami, Florida, a familiei Iohannis. Ea solicită anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia.
Potrivit ANAF, acest litigiu de moșternire blochează recuperarea de către stat a altui imobil pierdut în instanță de familia Iohannis, în noiembrie 2015. E vorba de spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29 (artera pietonală cu terase care duce spre Piața Mare). Din pricina litigiilor, succesiunea a fost suspendată de către notarul public din Avrig, relata G4Media, recent.
Azi, Înalta Curte a admis recursul femeii împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de primar și a fixat termenul de judecată la data de 24 septembrie 2024.
Cu 5 zile înainte de finala prezidențială, dacă rămîn valabile datele stabilite în coaliție pentru alegerile prezidențiale.
Un verdict nefavorabil – și e greu de crezut că el va fi altul – ar putea crea probleme serioase candidatului, oricare ar fi el, care va fi susținut de Klaus Iohannis. (B.T.I.)
sursa activenews.ro