Ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor (SIF) al Poliţiei Sectorului 1 au început urmărirea penală pe numele secretarului general al Academiei Române, Ioan Păun Otiman, pe motiv că acesta ar fi prejudiciat statul cu 330.000 de euro, potrivit unor surse din apropiate anchetei.

Poliţiştii au început urmărirea penală a lui Otiman după ce anul acesta, în februarie, au demarat o anchetă, după o sesizare a Curţii de Conturi în care se arăta că etajul casei familiei Coandă a fost cesionat unei persoane fizice, deşi statul avea drept de preempţiune, potrivit unor surse din Poliţie.

Sursele citate au precizat că urmărirea penală pe numele secretarului general al Academiei Române a început abia în septembrie pe motiv că a fost nevoie de timp pentru strângerea probelor.

Astfel, potrivit anchetatorilor, s-au făcut adrese la ministrul Culturii şi administraţia locală, la care s-a aşteptat răspunsul, au fost audiate persoane şi s-a făcut o expertiză prin care etajul respectiv, cesionat de Otiman, a fost evaluat. În urma expertizei, poliţiştii au stabilit că prejudiciul pe care Otiman l-ar fi produs statului se ridică la 330.000 de euro.

 

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.