În urma anunțului făcut de Putin potrivit căruia Rusia se retrage din tratatul pentru controlul armelor nucleare, secretarul general al NATO, Secretatul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că ”Putin se pregătește pentru un război mondial”.
„Regret decizia de astăzi de a-și retrage participarea din tratatul New START. Prin decizia Rusiei de astăzi, întreaga arhitectură de control al armelor a fost demontată. Încurajez cu tărie Rusia să își reconsidere decizia și să respecte acordurile existente”, a afirmat Stoltenberg.
„Putin se pregătește pentru un război mondial”, a mai precizat liderul euroatlantic.
Iată câteva dintre punctele cheie ale discursului președintelui rus:
- Putin a anunțat că Rusia își suspendă participarea la New Start – un tratat de reducere a armelor strategice cu SUA.
- De-a lungul discursului său, Putin a reiterat afirmațiile anterioare, învinuind Ucraina și Occidentul pentru război
- O altă afirmație pe care a reiterat-o a fost în jurul responsabilității Rusiei de a „lichida regimul neonazist de la Kiev”
- Rusia apără viețile oamenilor, spune el, susținând că Rusia nu luptă împotriva ucrainenilor și îi descrie în schimb ca ostatici
- Este „imposibil” să învingi Rusia pe câmpul de luptă, susține Putin, adăugând că Kremlinul folosește forța pentru a opri războiul
- Occidentul încearcă să transforme un „conflict local într-unul global”, pretinde Putin
- Liderul rus a vorbit pe larg despre faptul că „patria mamă” îi recunoaște pe cei care au murit în război, adăugând că va înființa o fundație specială pentru a-i ajuta pe cei afectați de ceea ce el numește „operațiunea militară specială”
- În replică, Ucraina a declarat că discursul lui Putin a arătat că Rusia „a ajuns într-un punct mort” – în timp ce SUA a descris discursul lui Putin drept o „absurditate”
Declarațiile pe larg, mai jos:
- Vladimir Putin și-a încheiat discursul despre starea națiunii, după ce a vorbit timp aproape două ore. În timpul discursului amplu, președintele rus a discutat o serie de subiecte, printre care războiul din Ucraina, economia Rusiei și implicarea Occidentului. De asemenea, el a mulțumit membrilor forțelor armate, precum și voluntarilor și persoanelor care sprijină țara pe frontul intern. Totodată, liderul rus a anunțat retragerea Rusiei din tratatul cu SUA privind armele nucleare.
- Rusia își suspendă participarea la un tratat cu SUA care limita arsenalele lor nucleare, afirmă Vladimir Putin. „Mă văd nevoit să anunț astăzi că Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive”, a declarat Putin în fața legislatorilor. Tratatul de reducere a armelor strategice, care a fost semnat pentru prima dată în 1991, a limitat numărul de rachete balistice intercontinentale din SUA și Rusia. Putin califică drept „total absurde” solicitările occidentale de a inspecta instalațiile nucleare controlate de Rusia. El spune că SUA și NATO declară direct că obiectivul lor este de a învinge strategic Rusia.
- Președinte rus Vladimir Putin tocmai a declarat că Occidentul este fie „cinic, fie prost” în ceea ce privește abordarea sa față de controlul armelor și față de Rusia. El a spus că relația dintre Rusia și SUA s-a deteriorat, iar „aceasta a fost inițiativa SUA”. El a spus că „pas cu pas au început să distrugă sistemul de securitate mondială și controlul armelor”. Cu toate acestea, Putin exclude posibilitatea ca Rusia să facă un prim atac nuclear. El a precizat că Rusia va efectua noi teste nucleare dacă SUA vor face acest lucru.
- Putin vorbește în continuare și a revenit la afacerile internaționale după o lungă perioadă în care a vorbit despre probleme interne. El se plânge de faptul că SUA și NATO nu au permis inspecții ale armelor nucleare. El spune că armele nucleare americane, franceze și britanice sunt toate îndreptate spre Rusia. „Ultimele declarații ale liderilor lor confirmă acest lucru”, a spus el.
- Rusia va organiza alegeri prezidențiale corecte anul viitor, afirmă Vladimir Putin. Continuându-și discursul (care a durat deja mai bine de o oră și jumătate), președintele rus spune că țara are dreptul de a fi „puternică”. „Alegerile prezidențiale din 2024 se vor desfășura în strictă conformitate cu legea și în conformitate cu toate procedurile constituționale democratice”, adaugă el. „Trebuie să ne unim cu toții eforturile, responsabilitățile și drepturile noastre pentru a susține un drept istoric suprem: dreptul de a Rusiei de a fi puternică”. Remarcile sale au provocat una dintre cele câteva ovații în picioare și ropote de aplauze.
- Putin a atras atenția unor oligarhi că au cheltuit prea mult pentru palate și iahturi și nu suficient pentru dezvoltarea țării. El spune că unii au văzut Rusia ca pe „o simplă sursă de venit” și că acum au fost „jefuiți de Occident”. „Niciunul dintre cetățenii simpli ai țării lor nu a fost mâhnit de cei care au pierdut conturi bancare masive în Occident din cauza problemelor. Nimănui nu i-a părut rău de cei care au pierdut palate și iahturi”, adaugă el. Liderul de la Kremlin îi îndeamnă pe oligarhi să ia în considerare o altă opțiune – să colaboreze cu „patria lor”.
- Vladimir Putin se referă pentru prima dată la Belarus în discursul său, în urma acordurilor semnate săptămâna trecută între cele două țări, care le-au integrat și mai mult ca stat al Uniunii. Vorbind despre dezvoltarea economică, educațională și științifică a Rusiei, el spune: „Aș dori să subliniez că cei care s-au născut și au crescut în Belarus și în Donbas, cei care au luptat pentru independența acestor zone, trebuie să fie în fruntea dezvoltării noastre viitoare. Rusia se bazează pe dumneavoastră pentru a lua în considerare aceste sarcini masive”.
- Putin spune că băncile interne rusești sunt stabile și că Moscova nu are nevoie să împrumute bani suplimentari din străinătate. El spune că inflația în Rusia va fi de 4% – mai mică decât în Occident. „Nu trebuie să cerem bani din străinătate”, spune el.
- Acum, Putin vorbește despre planurile și ambițiile sale pentru viitor, concentrându-se în special pe îmbunătățirea legăturilor economice. El vorbește despre extinderea autostrăzilor de la Moscova la Kazan și cu Mongolia și China, pentru a spori conexiunile Rusiei cu Asia de Est. Putin dorește să dezvolte un coridor internațional nord-sud, îmbunătățind legăturile cu India, Iran și Orientul Mijlociu. Modernizarea căilor ferate și îmbunătățirea rutelor de transport maritim din nord fac, de asemenea, parte din planurile sale, spune Putin.
- Putin își folosește deseori discursul despre Starea Națiunii pentru a lăuda recoltele de cereale, iar acum își ia un moment pentru a le mulțumi fermierilor din Rusia pentru ceea ce el numește o „recoltă record” în țară. El adaugă că intenționează să crească exportul de cereale la 60 de milioane de tone până la sfârșitul anului 2023. Liderul rus spune că ar fi fost un „basm” în urmă cu câțiva ani să se prevadă că acest nivel de creștere va avea loc. Putin mai spune că blocajele care împiedică exporturile de cereale din Ucraina au împins prețurile în sus la nivel global în ultimul an.
- Vladimir Putin vorbește acum despre economia rusă. El spune că țara sa ar trebui „să nu repete greșelile trecutului” și „nu ar trebui să încerce să își distrugă” propria economie. El a acuzat Occidentul de „furt” din rezervele valutare ale Rusiei și susține că „economia rusă a depășit toate aceste riscuri”. Putin adaugă că Rusia are „tot ce-i trebuie” pentru a continua să dezvolte țara în siguranță, susținând că unele sectoare au crescut în dimensiune. El dă ca exemplu piața imobiliară, precum și sectorul agricol. „Întregul sens al muncii noastre nu este de a ne adapta la condițiile actuale. Obiectivul nostru strategic este de a aduce economia noastră la o nouă înălțime”, spune el. Continuând tema economică, Putin spune că dorește să construiască un sistem sigur de plăți internaționale care să reducă dependența de Occident. El susține că ponderea rublelor rusești în tranzacțiile internaționale „s-a dublat”.
- Occidentul „s-a pedepsit singur” cu sancțiunile împotriva Rusiei, susține Putin. Liderul rus susține că Occidentul a provocat prăbușirea propriilor sectoare energetice prin sancționarea companiilor și persoanelor fizice legate de Rusia. „Toate sancțiunile sunt doar un mijloc, dar obiectivul este de a-i forța pe cetățenii noștri să sufere – aceasta este abordarea lor umanistă”, spune el. „Ei încearcă să ne destabilizeze societatea din interior”. Nu au avut succes, iar guvernul a cheltuit 3 miliarde de ruble în măsuri de stabilizare a economiei, mai adaugă Putin. El spune că PIB-ul rusesc a scăzut cu 2,2%.
- Rusia va continua să „implementeze cele mai recente tehnologii” pentru a-și îmbunătăți armata, afirmă Putin. Continuându-și discursul, care durează de mai bine de 40 de minute, el adaugă că unele evoluții „depășesc deja parametrii echipamentelor occidentale”. Președintele rus explică faptul că obiectivul țării este de a „crea o producție de masă” a acestor arme folosind propriul model de bază industrială și științifică.
- Guvernul rus va crea un fond special de stat pentru familiile rușilor care au murit în război, spune Putin, în contextul în care bloggerii militari ruși au acuzat că armata îi împiedică să primească plățile promise. Fiecare familie va primi un contact personal în organizarea birocratică a acestui fond, spune el, iar fondul va fi implementat până la sfârșitul acestui an. „Trebuie să lucrăm la acest lucru și să-l îmbunătățim”, spune Putin. Institutul pentru Studiul Războiului a prezis că Putin va aborda acest subiect, deoarece neîncrederea a crescut în rândul populației civile în urma plăților lipsă. Soldații care au luptat pentru Rusia anul trecut au constatat că nu pot obține documentele necesare pentru a primi renumerația, potrivit think tank-ului.
- Referindu-se la referendumurile, îndelung contestate de Occident și de Ucraina, din zonele parțial ocupate ale Ucrainei de la sfârșitul anului trecut, Putin a declarat: „Aș dori să exprim o recunoștință specială cetățenilor din regiunile Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie. Voi înșivă v-ați determinat viitorul. Ați făcut alegerea în ciuda amenințărilor de teroare ale naziștilor. Lângă voi aveau loc acțiuni militare, iar voi ați ales să fiți alături de Rusia. Pentru a fi împreună cu patria voastră”.
- Putin citează din Stalin: „Trebuie să vă readuc aminte ce spunea Stalin: Când Rusia este amenințată, trebuie să ne unim forțele. Pe linia frontului Se află și membri au parlamentelor locale”.
- Putin le mulțumește acum celor din forțele armate ruse care au luptat în Ucraina. El spune că sunt prea mulți oameni și unități implicate pentru a-i numi pe toți și nu a vrut să riște să omită pe cineva. El laudă mamele, soțiile, medicii, asistentele, lucrătorii feroviari, inginerii, lucrătorii agricoli pentru rolul lor în sprijinirea efortului de război. Președintele rus a mulțumit „jurnaliștilor militari” care, spune el, „își riscă viața pentru a spune adevărul întregii lumi”.
- Putin a spus, fără să prezinte dovezi, că în Occident „chiar și pedofilia este anunțată ca fiind un lucru normal”. El spune că Occidentul recunoaște căsătoriile între persoane de același sex. El spune că „Este în regulă. Sunt adulți. Au dreptul să își trăiască viața. În Rusia suntem întotdeauna foarte toleranți în această privință”. Dar, spune el, Scriptura spune că mariajul este între un bărbat și o femeie și citează, de asemenea, rapoarte din mass-media potrivit cărora biserica anglicană a luat în considerare termeni de gen neutru pentru Dumnezeu. Acesta este un subiect foarte familiar pentru discursurile lui Putin. El acuză Occidentul că încearcă să destabilizeze viața de familie din Rusia. „Familia înseamnă o uniune între un bărbat și o femeie”, spune Putin, adăugând că „așa spun textele sacre ale tuturor religiilor de pe Pământ”. „Dar Occidentul se îndoiește de aceste texte sacre… Trebuie să ne protejăm copiii de degradare și degenerare – și o vom face”, spune Putin.
- Vladimir Putin spune că Occidentul „a eliberat duhul din sticlă” în cei 10 ani de dinaintea războiului, dând naștere altora. El spune că acuzațiile de la recenta Conferință de Securitate de la Munchen au fost făcute pentru a ascunde acest adevăr. Putin spune că occidentalii creează imaginea Rusiei ca pe un inamic pentru a distrage atenția de la corupția din propriile țări și de la problemele socio-economice. „Milioane de oameni din Occident sunt conduși spre distrugere spirituală”, spune el. „Sacrificiile și tragediile umane nu sunt contabilizate de ei… Ei trebuie să continue să fure în continuare de la toată lumea, deghizându-se cu sloganuri de democrație și libertate.” Continuând pe această temă, Putin acuză Occidentul că a „deschis calea” pentru ca naziștii să preia puterea în anii 1930 și spune că, încă din secolul al XIX-lea, Occidentul a încercat să smulgă „pământurile istorice” ale Rusiei – „ceea ce acum se numește Ucraina”. „Totul se repetă”, spune Putin, adăugând că Occidentul a finanțat revoluția din 2014 din Ucraina care a răsturnat un guvern pro-rus. El spune că acest lucru „a dat naștere la rusofobie, la naționalism extrem”.
- Putin susține că poporul ucrainean a devenit „ostaticul stăpânilor lor occidentali”, care au ocupat țara din punct de vedere politic, economic și militar. El pretinde că „regimul nu le servește interesul național. Ei servesc interesele puterilor străine”. Putin spune că Occidentul încearcă să transforme un conflict local într-un conflict global și că „vom reacționa în mod corespunzător”. Este vorba despre existența țării noastre”.
- Putin pretinde că Occidentul se va folosi de oricine – teroriști, naziști, „chiar și de diavolul însuși” – pentru a lupta împotriva Rusiei.
- El adaugă că Rusia vrea să „protejeze oamenii și să le protejeze casele” și acuză Occidentul că vrea „putere infinită”. „Au cheltuit 150 de miliarde de dolari pentru a susține militar regimul de la Kiev”, susține el. Liderii occidentali au furnizat Ucrainei ajutor financiar și militar pe tot parcursul conflictului, iar SUA au anunțat chiar ieri un pachet de sprijin de 500 de milioane de dolari.
- „Ucraina și Donbasul au devenit un simbol al minciunii totale”, afirmă Putin, acuzând Occidentul că se retrage din „acorduri fundamentale” și dă „declarații ipocrite”, precum și că extinde NATO și „ne acoperă cu o umbrelă”. „Vreau să repet: ei sunt cei vinovați pentru război, iar noi folosim forța pentru a-l opri”, spune Putin în aplauzele asistenței.
- „Ei au început războiul și noi am folosit forța pentru a-l opri” / Putin continuă să acuze Ucraina că a început războiul – fiind pentru prima dată când se referă la conflict ca la un război și nu ca la o „operațiune militară specială”. „Ei au început războiul și noi am folosit forța pentru a-l opri”, susține liderul rus.
- Rusia se confruntă în acest moment cu o perioadă „foarte dificilă” și că rostește discursul de astăzi într-un „context foarte dificil”.
- În operațiunea militară specială din Ucraina, trupele au lucrat pentru a „asigura securitatea” pe „teritoriile istorice” ale țării.
- Ucrainenii au așteptat ca rușii „să vină în ajutorul lor” și forțele ruse au făcut „tot ce a fost posibil” pentru a rezolva „această problemă într-un mod pașnic”.
- Liderii occidentali au discutat despre furnizarea de arme nucleare Ucrainei înainte de „operațiunea militară specială” a Rusiei, susține Vladimir Putin. El spune că Occidentul trimisese deja echipamente militare grele, avioane și sisteme de apărare în Ucraina. NATO înființa baze militare și laboratoare biologice la granițele Rusiei, spune el. Ei spuneau „minciuni respingătoare” atunci când vorbeau despre acordurile de la Minsk, afirmă Putin. Acordurile de la Minsk au fost semnate în 2014 și 2015 și au încercat să asigure o încetare a focului între guvernul ucrainean și separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei. Revenind la SUA, el spune că „nicio altă țară din lume nu are atâtea baze militare străine.