Reprezentanţii sectorului cultural clujean trimit o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Werner Iohannis. Iniţiativa îi aparţine lui Alin Vaida, directorul Jazz in the Park, iar între semnatari se numără şi organizatorii celorlalte festivaluri clujene – TIFF, Electric Castle, Untold, dar şi reprezentanţi ai sectorului cultural – Ştefain Teişanu (CCC), Teodor Negrea (Form), Diana Buluga (Create, Act, Enjoy), etc. 

„Stimate domnule Președinte Klaus Werner Iohannis,

A trecut mai bine de un an de când efectele pandemiei cauzate de virusul SARS CoV 2 au început să se resimtă și în România. Cultura a fost printre primele domenii afectate de pandemie, fiind chiar un simbol al începutului acesteia, prin restricționarea sau anularea a numeroase evenimente sau activități culturale și, cel mai probabil, va fi ultimul domeniu care își va reveni la normal.  

Apelăm la dumneavoastră în calitate de Președinte al tuturor Românilor pentru urgentarea implementării unei scheme de ajutor de stat, precum și a unui plan de redeschidere a sectorului cultural, până nu este prea târziu. Cultura nu a fost niciodată o prioritate în ultimii 30 de ani în planurile de dezvoltare a țării. În ciuda acestui fapt, datorită ambiției operatorilor din domeniu, sectorul a crescut puternic în ultimii 10 ani. Efortul nostru colectiv a adus României recunoaștere internațională, a creat zeci de mii de locuri de muncă, a avut milioane de beneficiari direcți și a contribuit, potrivit diferitelor măsurători, cu între 1,5% și 3% din PIB la economia țării. 

nsă cele mai multe dintre măsurile luate de autorități nu dovedesc înțelegere cu privire la funcționarea sectorului cultural. Putem enumera câteva exemple de astfel de măsuri:

Prima ordonanță militară din starea de urgență a interzis complet activitățile culturale și evenimentele profesional educaționale

Majoritatea finanțărilor adresate domeniului cultural, locale sau naționale, au fost suspendate
Normele de organizare de evenimente au fost publicate târziu, fără nicio consultare în prealabil cu profesioniști din domeniu

Până în prezent nu a fost adoptată o schemă de ajutor de stat pentru sectorul cultural sau al evenimentelor educaționale și de networking. În schimb au fost publicate spre dezbatere publică patru scheme de ajutor, niciuna ținând cont până la capăt cu adevărat de consultanța oferită de profesioniștii din sector

Până în prezent, în ciuda efortului mai multor operatori culturali și din domeniul evenimentelor profesionale educaționale, încă nu s-a pus bazele unui grup funcțional de lucru care să pregătească un plan de redeschidere a evenimentelor și activităților culturale

În Planul Național de Redresare și Reziliență nu găsim un pachet de măsuri concrete pentru cultură, în schimb regăsim probleme sistemice pe care România le avea de dinainte de pandemie.

Aceste măsuri, deopotrivă puține, inadecvate și întârziate, neînsoțite în prealabil de un plan de redresare, nu vor face decât să șteargă tot progresul realizat de către sectorul cultural privat în ultimii 10 ani. Noi, artiștii și operatorii culturali, ne simțim îngrădiți de la dreptul fundamental al muncii, fără a fi în vreun fel compensați pentru pierderile noastre.

Domnule Președinte Iohannis, sectorul cultural nu își dorește nici tratament preferențial, nici măsuri care să pericliteze eforturile autorităților de a proteja populația țării de pandemie. Atât artiștii, cât și operatorii culturali își doresc tratament egal și șansa de a-și proteja organizațiile, proiectele și inițiativele de care România a beneficiat și cu care s-a mândrit până în 2020. 

Solicităm:

  • Luarea de măsuri economice conforme cu situația în care sectorul cultural se află: o schemă de ajutor de stat echitabilă pentru toți artiștii și operatorii culturali, adoptată în regim de urgență, care să prevadă despăgubire justă pentru toți operatorii culturali, indiferent de subdomeniul de activitate și forma de organizare juridică
  • Realizarea unui plan național de relansare a domeniului culturii, cu implicarea specialiștilor, bazat pe predictibilitate, care să prevadă o schemă de redeschidere a activităților, și pe baza căruia artiștii și operatorii să-și poată planifica activitatea, respectiv despăgubiri și asigurări pentru cei care nici la un an de la debutul pandemiei nu-și pot relua activitatea 
  • Intervenția dumneavoastră, Domnule Președinte, ar fi considerată un semn că sectorul cultural nu este abandonat și ar demonstra că Statul român prețuiește cu adevărat sectorul cultural și contribuția sa în  societate.

De asemenea, dacă se va trece la realizarea acțiunilor solicitate anterior, de aceste măsuri vor beneficia și domenii conexe, cum ar fi domeniul Horeca sau domeniul turistic. 

Această scrisoare vă este adresată, Domnule Președinte, nu de un individ, nu de o organizație sau de vreun subdomeniu al culturii, ci în numele întregului sector cultural, dar și în numele celorlalte domenii sau industrii care suferă de același tratament neglijent, care poate duce la o destabilizare puternică a pieței unice.

În 2016, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, declarați: ”Cu toții ne dorim, cred, să trăim într-o lume mai bună, mai educată, mai corectă și mai decentă. Dar pentru a trăi într-o astfel de lume trebuie s-o creăm zi de zi, împreună și putem face acest lucru prin cultură.”

Vă cerem să vă aduceți aminte de acele cuvinte și ca un apărător al culturii, cum mulți vă consideră încă din 2007, să ne fiți alături în cel mai greu moment al sectorului nostru, de la căderea comunismului încoace.

Cultura este sufletul unei comunități. Cultura deschide minți, creează identitate, contribuie în mod direct la creșterea calității vieții oamenilor, sprijină educația, întărește comportamente individuale și sociale pozitive, crește încrederea oamenilor unii în alții, contribuie în mod direct la dezvoltarea economică a unei țări și colaborează cu multe alte domenii reprezentative pentru o societate. Cultura integrează, inspiră, promovează, vindecă și ajută fiecare persoană cu care intră în contact. Acum, când ne aflăm în fața unei provocări fără precedent la nivel mondial, este cel mai rău moment să o lăsăm să moară”.

Sursa: Ziua de Cluj

Citește și: Care sunt sectoarele cele mai afectate de pandemia COVID-19?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here