Un fost securist păzeşte Banca Transilvania. Wilhelm Şaşalovici, colaborator fidel al comisarului Toma Rus, a fost instalat în fruntea securităţii BT. Acesta a fost anchetat în mai multe dosare penale

În contextul în care la Cluj-Napoca s-a petrecut singurul jaf armat al ultimilor 50 de ani din România, au început să apară o sumedenie de nereguli referitoare la sistemul de securitate al băncii. Una dintre cele mai mari probleme referitoare la acest sistem este exact persoana care conduce paza obiectivului. Din informaţiile noastre, un fost securist, fost adjunct al BCCO Cluj-Napoca şi apropiat de-al controversatului comisar-şef Toma Rus, ar conduce paza Băncii Transilvania.
 
Istoria unui securist

Wilhelm Şaşalovici, fost comisar al poliţiei, în momentul de faţă pensionat, a avut de multe ori de-a face cu legea, în sensul în care a fost cercetat, la rândul său, pentru diverse acte reprobabile. Astfel, acesta a fost trimis în judecată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru acuzaţii de lovire, ameninţare şi calomnie, în urma unei plângeri depuse de Alexa Horj, fost primar al comunei Moisei. Coleg de “suferinţă” i-a fost şi comisarul-şef Toma Rus, actualul director adjunct al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Deşi era urmărit penal, Şaşalovici a candidat pentru funcţia de şef al Inspectorului Judeţean de Poliţie (IJP) Cluj. El însă a picat la examenul psihologic, iar imediat după ce a aflat că a obţinut un rezultat negative, a întocmit un raport prin care îşi exprima dorinţa de a nu mai participa la  concursul pentru respectivul  post. Fost ofiţer de legătură al Poliţiei Române la punctul Nickelsdorf, la graniţa dintre Ungaria şi România, Şaşalovici a mai deţinut şi funcţia de adjunct al BCCO Cluj-Napoca, şeful direct fiind Toma Rus, printe altele şi proprietarul spaţiului unde funcţionează sucursala BT jefuită în urmă cu două săptămâni.

 
Nu ştim
Oficialii Băncii Transilvania au anunţat- în urma jafului de pe 13 februarie din sediul unităţii bancare- că au fost furaţi 246.000 de lei, adică mai puţin de 60.000 de euro, iar suma era asigurată. În prima fază, conducerea băncii a comunicat un prejudiciu de 80.000 de euro.
 
Conducerea BT a anunţat ulterior că la momentul infracţiunii, 12 angajaţi ai băncii se aflau în unitate şi mai era un agent de pază, o femeie de serviciu şi un număr mai mare de zece clienţi. Oficialii Băncii Transilvania nu au confirmat, dar nici infirmat faptul că Wilhelm Şaşalovici lucrează în cadrul companiei. “Deşi nu îl găsesc pe Wilhelm Şaşalovici pe lista angajaţilor Băncii Transilvania, nu pot spune dacă totuşi acesta face parte dintr-o firmă de securitate cu care compania noastră are contract, nu pot să îmi dau seama dacă lucrează sau nu pentru noi”, a anunţat Laura Petrehuş, purtătorul de cuvânt al Băncii Transilvania. 
 
T.H.

3 COMENTARII

  1. Pai tovarasu’ securist pazeste banca securistilor ,,Ciorcila si gasca”,voi a-ti vrea ca musuroiul lui Ciorcila sa fie pazit de un individ neloial, voi nu vedeti ca si Boc si-a angajat numai oameni loiali(=pupincuristi)dupa modelul mentorului Basecu. Are dreptate si Boc ca daca cit timp au fost in opozitie nu le-au fost date in vileag escrocheriile tocmai acum cind sint la putere sa fie bagati la parnaie.

  2. Si de ce ma rog frumos BT sa cadenteze in afara randului? Pai…unde sunt bani se vor gasi si niscaiva „securisti”. Ati auzit, vreodata, ca un securist „serios” sa fi cuibarit pe o gramada de saracie? Buba este ca multi dintre securistii care au stiut sa-si acumuleze si sa-si „justifice” averea din venitul lunar, NU au fost intrebati de unde au banii dar mai ales li s-a permis sa santajeze. NU am auzit nici macar despre o singura dezbatere penala pentru acumulare de avere in mod fraudulos si nici despre vreo plangere penala pentru santaj in scopul obtinerii de foloase … Deci…lumea latra, securistii … adriana

  3. Baaaaa… gazetarilor!(Nu gaozari, ca asa va spune tatucu’ pe care-l pupati in cur).Nu-i mai injurati pe securisti facandu-l pe Sasa securist ca n-o fost!O fost un militian amarat…vai de micile lui afaceri.S-apoi sa-l faceti si „sef de paza la BT” inseamna ca sunteti pe dinafara.Scoateti niste bani din buzunare si dati ceva de baut pe „centru” ,prin sifonari, sa va puneti la curent! Da BANI ma, ati inteles BANI. Sau sunteti calici? Pupati funduri pe gratis?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.