În cadrul sedintei ordinare sustinuta saptamâna trecuta, consilierii locali din Cluj-Napoca au votat amenajarea mai multor locuri de parcare pentru taximetristii clujeni, asocierea Consiliului Local cu centrul de shopping Iulius Mall, precum si alte proiecte de hotarâre importante pentru cetatenii Clujului.
Mai multe locuri pentru taxiuri
În cadrul sedintei ordinare, consilierii locali au aprobat amenajarea a 181 noi locuri de parceare pentru taximetristi clujeni. Astfel, numarul acestora se ridica la 492, fata de 311, câte existau pâna în prezent. "Conform studiului de trafic efectuat de Search Corporation, Clujul ar avea nevoie de 490 de locuri de parcare, noi am gasit cu doua mai mult", a declarat Sorin Apostu, directorul Directiei Tehnice a Primariei. Conform aceleiasi hotarâri, taximetristii care îsi abandoneaza masinile în standuri risca amenzi de pâna la 400 de lei si ridicarea automobilului. De asemenea, clujenii care îsi parcheaza masinile în standurile de taxi risca sa plateasca aceeasi suma.
Consiliul Local, asociat cu Iulius Mall
În alta ordine de idei, consilierii au aproabat, saptamâna trecuta, proiectul de hotarâre privind asocierea în participatiune a Consiliului Local al municipiului cu S.C. Iulius Mall Cluj S.R.L., privind administrarea în comun a lacului 1 Est din cartierul Gheorgheni. Un cetatean clujean a luat si el parte la aceasta discutie, sustinând revendicarea a aproximativ 50% din lac. Conform primarului Emil Boc, clujeanul care revendica o parte din lacul care face obiectul asocierii dintre CL si centrul de shopping urma sa fie despagubit de catre municipalitate, însa acesta a refuzat, cerând amânarea asocierii pâna când instantele de judecata vor decide daca este sau nu proprietar. În cele din urma, proiectul a fost votat în unanimitate.
Emerson – vot pozitiv, vot negativ
Proiectul de Hotarâre de Consiliu Local privind alocarea unui teren pentru Tetarom II, în vederea extinderii Emerson, a fost respins, în prima instanta, de catre consilierii locali, la insistentele consilierului local PSD Stefan Dumitriu, care a cerut ca viitorul teren adus ca aport social societatii Tetarom sa nu fie înstrainat societatii Emerson. "Daca Emerson vrea sa cumpere terenul, sa ne spuna. Mie nu mi se pare normal ca noi sa renuntam la acest teren prin instrainarea catre Tetarom", a declarat consilierul. Ulterior, s-a decis reluarea votului, proiectul fiind aprobat, cu o singura abtinere, solicitându-i-se persoanei mandatate de CL din Consiliul de Administratie al Tetarom sa sustina neînstrainarea terenului.
Hotarâri anulate
Membrii Consiliului Local (CL) Cluj – Napoca au anulat, în cadrul sedintei de saptamâna trecuta, hotarârea aprobata anterior, care viza constructia unei cladiri de zece etaje pe strada Dorobantilor, nr. 98. Aici, omul de afaceri Sanchez Pellicer dorea sa construiasca un centru ce afaceri, însa, primarul Emil Boc este de parere ca arhitectul acestuia, prezent la sedinta consiliului local, i-a indus în eroare, prezentând pe planuri cladiri mai înalte decât cele existente în zona. Totusi, Pellicer poate reveni, pâna în data de 25 aprilie, cu un nou plan urbanistic care sa respecte normele din zona, oferindu-i-se astfel sansa de a putea investi în continuare în oras.
Proiectul de hotarâre privind aprobarea noului Regulament de functionare a cimitirelor administrate de Consiliul local al municipiului a constituit motivul unei dispute între consilierii locali, acestia fiind deranjati de faptul ca administratia cimitirelor urmeaza sa tina cinci registre, dar si de alte prevederi ale documentului. "Eu ma întreb daca mai poti sa mori, odata cu adoptarea acestui regulament", a declarat ironic consilierul local PSD Stefan Dimitriu.
Adina Fartusnic