Potrivit unui raport de audit intern, șefa Agenției Naționale de Transplant, Anca Baculea, (fostă Mureșan), chirurg la Spitalul de Județean din Cluj, își decontează chiria de 1.000 de euro din banii dați de Ministerul Sănătății. auditul arată cum Baculea și-a luat detașare la București, ca să încaseze 12.000 de lei, salariu de medic la Cluj, nu pe cel de director al ANT, la București, care este de circa 6.000 de lei.


Auditorii de la Ministerul Sănătății au descoperit că pe lângă deconturile doamnei Baculea pentru o chirie de 1.000 de euro pe lună, stipulată, e drept, în contract. Inspectorii au relevat abuzuri grave:

● Facturi și delegații din luna decembrie a anului 2018, înregistrate fără Cod de Identificare Fiscală (CIF), fără Control Financiar Preventiv (CFP) și fără „Bun de plată”, ceea ce nu doar că duce în nulitate absolută aceste documente, ci intră și sub incidența fraudei fiscale.

● Surse din cadrul Ministerului Sănătății spun că auditorii le-a pus în vedere clar faptul că funcțiile dobândite de dr. Stamate nu se află în Regulamentul de Organizare și Funcționare și în structura de compartimentare a ANT și că asta atrage de la sine anularea unor documente de decont și cheltuieli. De asemenea, acest lucru atrage și imposibilitatea de a avea atribuții în acest serviciu. E lesne de înțeles că aceste funcții nu au fost dobândite prin concurs, ci prin numire directă. „Nu se pot deconta și nu se pot suporta cheluieli generate de consilieri onorifici, nici de deplasare, nici de cazare, pentru că acest act intră în conflict cu titulatura în sine, cea de onorific”, ne-a declarat un specialist.

● S-au găsit facturi pentru ultilități personale, introduse „dintr-o confuzie a directoarei”, care a înțeles că între plata chiriei și plata „cazării”, așa cum este stipulat în contractul de angajare, se pot deconta facturi de întreținere, ne-au declarat surse de mare încredere.

● În momentul de față nu există un contabil șef angajat, serviciile de contabilitate fiind făcute „de colegele din ANT”. Mai mult, serviciile juridice sunt asigurate de „servicii externalizate”, adică Persoane Fizice Autorizate (PFAuri) și diverse SRL-uri.

● Secretara ANT face mult mai multe activități decât cele pentru care este angajată. Ea este, pe lângă altele, în mod neoficial, gestionar al relației cu presa. E bine de menționat că directorul Anca Baculea a refuzat orice dialog cu ziarul nostru, cât și participarea presei la ședințele ANT precum cele de numire a Consiliului științific.

Anca Baculea, medic primar chirurg la Institutul Regional de Gastroenterologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, a intrat în vizorul presei după ce și-a publicat veniturile din prima lună de majorări salariale în sistemul medical, care a avut loc în aprilie 2018. Mesajul însoțit de poza fluturașului de salariu a fost: „Așa cum am spus, revin cu fluturașul pe care l-am primit azi. Acesta este venitul meu net pe martie 2018, salariu+ 1 gardă suplimentară de sâmbătă: 11.242 RON. Ținând cont că am postat de curând că venitul meu pe luna trecută a fost de 6.065 RON, nu pot să nu spun că venitul meu aproape s-a dublat. Este un pas înainte, sunt încă multe de făcut și corectat, însă nu putem fi ipocriți și să nu recunoaștem măririle acordate”, a notat aceasta. Baculea a relatat cum fiica unei paciente operate de ea a insistat să-i înmâneze doctoriței o sumă de bani, „o mică atenție”. „Am întrebat-o câți ani a muncit mama și câți bani a plătit pentru asigurările de sănătate, pentru ca atunci când va avea nevoie de servicii de sănătate să le primească gratuit… 28 de ani grei de muncă, acum cu o pensie de 500 RON, voia să mă plătească. Nu mai merge așa… datoria statutului român este să își respecte cetățenii, medicii au primit niște salarii decente începând cu aceasta lună, așa încât de acum, dragi colegi, atunci când întindeți mâna după plic, uitați-vă în ochii celui din față”, a scris dr. Baculea, stârnind reacții pozitive, de admirație din partea oamenilor, cât și din partea unor membi ai partidului USR. La câteva luni după ce a fost numită în funcția de director executiv al ANT, deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat entuziasmat: „Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, l-a demis astăzi pe Directorul Executiv al Agenției Naționale de Transplant, Radu Deac, cel despre care vă spuneam că a susținut ani de zile mafia din sistemul de transplant. În locul lui Deac, doamna Pintea a numit-o interimar pe dr. ANCA MUREȘAN (n.r. Baculea), medic primar chirurg la Chirurgie 3 din Cluj-Napoca și adjunct pe dr. Andrei Leșan. Ce știu eu despre Anca Mureșan sunt următoarele: nu este șpăgară, a fost un permanent ghimpe pentru șeful Clinicii Chirurgie 3, profesorul Iancu (…). Anca Mureșan este și un organizator foarte bun, fin cunoscător al sistemului sanitar. Înainte de orice, cei apropiați spun despre ea că este un om integru și hotărât. Îi doresc succes și o asigur de sprijinul meu total pentru reformarea sistemului de transplant, construirea unui cadru legislativ eficient prin noua Lege a Transplantului cu ajutorul căreia să salvăm cât mai multe vieți!”, a spus deputatul USR, anul trecut.

În luna februarie a acestui an, Ungureanu și-a schimbat parțial opinia și a declarat jurnaliștilor EVZ că „de fapt, nu o cunosc, am văzut-o tangențial la diverse adunări”. Despre voluntarul-coordonator a spus că „mă deranjează faptul că nu știu cu ce se ocupă doctorul Marian Stamate în cadrul ANT, atât”. Această afirmație capătă sens în lumina celor declarate de angajații Ministerului Sănătății, care au aflat cu stupoare că directoarea Anca Baculea și „mâna ei dreaptă”, dr. Marian Stamate, se află într-o relație intimă de mai mulți ani.

Relația lor poate reprezenta un conflict de interese deoarece, după numirea Ancăi Baculea, dr. Stamate a primit, pe lângă calitatea de voluntar, și calitatea de „consilier onorific” – o titulatură pe care legea nu o permite în cadrul ANT, cât și cea de coordonator al Unității de Asistență Tehnică și de Management a Programului Național de Transplant (UATM ANT). Atribuțiile doctorului Stamate sunt ținute sub lacăt „pentru că se află trecute întro Decizie internă a Agenției”, explică un angajat ANT. Dar Decizia există și este invocată, drept dovadă stând solicitările ANT făcute către Spitalul Colțea, unde dr. Stamate activează ca medic primar ORL, în care directoarea Baculea cere managerului „învoirea” doctorului Stamate pentru participarea lui la un eveniment.

EVZ a făcut o solicitare oficială pentru obținerea acestor informații, în care se notează: „Vă rugăm să aprobați deplasarea în data de 24.09.2018 a domnului doctor Marian Stamate – consilier onorific al ANT, la ICUTR Cluj Napoca, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin prin Decizia ANT 30/08.08.2018. Menționăm că toate cheltuielile legate de această deplasare vor fi suportate de ANT. Vă mulțumin pentru colaborare și sprijin! Alexandra Anca Baculea, director executiv ANT”.

Contactat de EVZ, dr. Marian Stamate nu a vrut să dea explicații despre funcțiile pe care le deține și care sunt atribuțiile sale în cadrul Agenției. Mai mult, întrebat și dacă relația intimă pe care o are cu Anca Baculea ar reprezenta un conflict de interese, medicul și-a ieșit din fire, a amenințat jurnalistul că îi va suna superiorii și a închis. EVZ a trimis, în consecință, și o solicitare scrisă către ANT pentru lămurirea tuturor aspectelor din cadrul acestei anchete.

Dacă la începutul mandatului său, Anca Baculea a pășit cu dreptul în sediul DIICOT pentru a face plângere penală împotriva fostei conduceri, din cauză că ar fi folosit o firmă de IT externă, iată că și ea a adus multe PFA-uri și SRLuri în cadrul instituției din organigrama Ministerului Sănătății. Deși posturile nu sunt blocate, Anca Baculea nu găsește să angajeze un contabil șef, coordonatori și specialiști în transplant. Mai mult, atât directorul executiv cât și coordonatorul-voluntar sunt medici, dar niciunul nu a avut activități în domeniul transplantului de-a lungul carierei.

Indiferența Ancăi Baculea ar fi putut trimite medici în pușcărie!

Anul trecut, în luna noiembrie, mai multe spitale din țară în care se făcea transplant s-au trezit că au rămas fără acreditare! Fapt extrem de grav, deoarece asta îi punea în imposibilitate pe chirurgi de a efectua procedura medicală salvatoare. Printre spitalele rămase fără acreditare se afla și Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, singurul centru care face transplant de cord din România. Deși dosarul de acreditare se afla pe biroul Ancăi Baculea de mai bine de trei luni, atât pentru acest centru cât și pentru altele, acreditările au întârziat să apară. Atât de mult au întârziat încât sursele noastre spun că a existat un caz de transplant, „în care copiii bărbatului plângeau și implorau medicul să efectueze intervenția, iar medicul l-a făcut riscând să intre într-o situație… penală”.

La câteva zile de la acest incident despre care nu putem relata mai multe, fiind vorba de un gest eroic al medicului respectiv, care a pus viața pacientului mai presus de propria carieră și care ar putea să-i afecteze statutul, ministrul Sorina Pintea a dat o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea acreditării temporare, pe încă 6 luni, pentru 57 de unităţi care desfăşoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană. Timp în care directoarea Baculea să ofere acreditările necesare.

„Un număr semnificativ de unităţi sanitare (…) au fost acreditate în perioada 2013 – 2014 pentru o perioadă de 5 ani. Astfel, un număr de 57 de unităţi sanitare din cele 74 acreditate necesită reacreditarea. La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea acreditării temporare pentru cele 57 de unităţi”, a declarat Ministerul Sănătății la acel moment.

2 COMENTARII

  1. Dar despre jidanii care fura pe rupte din tara nimeni nu spune nimic,numai romanii sant borfasi,jidanii,ungurii,tiganii,niciunul dintre astia?Mai sa fie ce puritate au navalitorii astia in trupul lor,cu exceptia tiganilor care n-au navalit ci s-au rostogolit la mangleala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.