Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică din Dolj a fost depistată pozitiv după administrarea rapelului la trei zile, conform Adevărul.

Valeria Andreescu şi soţul său, inginer la serviciul administrativ al DSP Dolj,  şi-au făcut rapelul pe data 26 ianuarie 2021. Barbatul a fost primul care a început să se simtă rău. Avea temperatură şi alte simptome specifice infectării cu COVID 19. Cei doi şi-au făcut testul RT-PCR, iar ambii au ieşit pozitivi. În acest moment, Valeria Andreescu şi soţul său se află în izolare. 

Specialiştii din Ministerul Sănătăţii au făcut precizări că astfel de situaţii pot să apară.  

„Este posibil ca astfel de cazuri să mai apară în perioada următoare, ceea ce nu poate fi interpretat ca un eşec al vaccinării în general, al vaccinării cu produsul dezvoltat de BioNTech/ Pfizer în particular”, se arată pe site-ul Guvernului României.  

„În primul rând, după cum o arată dovezile din studiile clinice, răspunsul imun ca urmare a vaccinării apare la circa 10-14 zile după prima administrare, iar efectul maxim (răspunsul protector maxim) apare la 7 zile după a doua administrare/ după rapel. Ceea ce înseamnă că se poate produce o infectare cu virusul SARS-CoV-2 după administrarea primei doze, întrucât acea perioadă este considerată perioadă de “fereastră imunologică”, adică perioada când încă nu a apărut răspunsul imun.

Citește și: 1.814 reacții adverse la vaccin până în prezent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.