Dana Gârbovan, președintele Curții de Apel Cluj, cere ca modificările făcute la pensiile magistraților să nu îi vizeze pe magistrații aflați în funcție.
Potrivit președintei Curții de Apel Cluj, judecătoarea Dana Gîrbovan, magistrații vor apela la orice pârghie legală pentru a-și apăra statutul.
Creșterea vârstei de pensionare a magistraților, o problemă delicată
Solicitarea a fost făcută, marți, 1 noiembrie, în urma Adunării Generale a Curții de Apel Cluj. În aceasta s-a discutat despre aspectele privind posibila tăiere a pensiilor, prin calcularea lor la 65% din media ultimelor 12 indemnizații brute, în loc de 80% din ultima indemnizație brută cum este în prezent, și posibila creștere a vârstei de pensionare.
Astfel, în unanimitate, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj s-au alăturat demersului Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a solicitat Guvernului și Parlamentului să nu facă modificări la regimul pensiilor magistraților fără consultarea sistemului judiciar.
Potrivit judecătoarei Dana Gîrbovan, în prezent există 500 de judecători care îndeplinesc condițiile de pensionare, dintre care 80 la ÎCCJ, dar care au ales să-și continue activitatea.
„Judecătorii Curții de Apel Cluj au subliniat că autoritățile ar trebui să-și aprofundeze politica de management a resurselor umane, pentru a implementa un management de perspectivă, evitând orice risc de reducere a numărului de magistrați și necesitatea de a gestiona un număr important de dosare. O modificare a vârstei de pensionare ar avea, fără îndoială, repercusiuni atât asupra dezvoltării carierei magistraților cât și asupra organizării instanțelor”, se arată în comunicatul emis de Curtea de Apel din Cluj.
udecătoarea Dana Gîrbovan a precizat că este important ca fiecare cetățean să înțeleagă consecințele unor astfel de demersuri, iar astfel magistrații Curții de Apel din Cluj își asumă să folosească toate mijloacele legale pentru a-și apăra statutul.
„Este inadmisibil ca instabilitatea accentuată a statutului acestora să îi determine să plece, iar orice acțiune care are avea un astfel de efect trebuie sancționată ferm, pentru apărarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Justiția nu se poate înfăptui în condițiile volumului actual de muncă, dublată de un deficit masiv de resurse umane, cu un statut al judecătorilor ce se erodează constant”, a susținut judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Curții de Apel Cluj
Titlu jenant. Judecatorii clujeni nu au sefi. Se supun numai legii si propriei constiinte, in acord cu juramantul depus cu ocazia investirii.