Avertizată de-a lungul timpului cu privire la managementul precar pe care îl exercită în fruntea TVR, Doina Gradea s-a încăpățânat porcește să facă lucrurile după capul ei. „Cap de porc”, „Starea Nației”, „Eurovision”, „Festivalul Enescu”, „Terenul TVR Cluj” sunt doar câteva dintre scandalurile care au zguduit TVR și care au arătat diformitatea morală sau înclinarea penală a șefei TVR.

Incompetența, abuzul, injuriile, disprețul sunt trăsăturile unui mandat care au făcut ca actualul PDG al TVR să fie lăsat din brațe de însăși partea politică ce i-a oferit scaunul. Pe rând, PNL, USR, PSD au cerut prin reprezentanții lor în CA al TVR sau chiar din Parlamentul României demisia Doinei Gradea. Mereu a existat un clopoțel salvator.

Citește și Televiziunea Română se zguduie – activitatea TVR, blocată

În perioada alegerilor europarlamentare, când PSD în frunte cu Liviu Dragnea luase hotărârea de a instala un alt PDG în locul Doinei Gradea, aceasta din urmă a fost salvată de încarcerarea șefului PSD. Mai apoi, a beneficiat de tot felul de complicități prielnice, ca acum clopoțelul salvator să fie zdrăngănit de UDMR, organizație bine înșurubată acum în mecanismul de putere din România.

UDMR cere televiziune publică în limba maghiară

Sprijinul UDMR nu este niciodată gratuit, ba de prea multe ori în acest timp s-a dovedit a fi extrem de costisitor, lucru pe care noi toți, inclusiv politicienii, precum și decidenți ca Doina Gradea, ar fi trebuit să-l fi învățat deja. De data aceasta, UDMR a condiționat sprijinul solicitat de Doina Gradea cu instalarea în fruntea stațiilor teritoriale din Ardeal a unor conduceri agreate de către UDMR și aprobarea totodată a unui conținut editorial în conformitate cu dorințele maghiarilor. Șefa TVR, lipsită de susținere, de aliați și de alternative, nu a avut încotro și a acceptat înțelegerea în termenii stabiliți de UDMR.

Așadar, pentru a da satisfacție UDMR, dar și pentru a demonstra buna sa credință, Doina Gradea a luat imediat la țintă TVR Cluj, sudioul care s-a consacrat în ultimii ani prin nenumărate programe dedicate românilor de pretutindeni, lucru deloc agreat de maghiari. Ar mai fi util de arătat aici că TVR Cluj a produs în acest an singurele emisiuni dedicate „Centenarului Trianon”, în condițiile în care postul central a refuzat cu obstinație abordarea acestui subiect. De altfel, și Revelionul  2021 pregătit de stația clujeană stă sub semnul manifestărilor organizate cu prilejul centenarului Trianon.

Desigur, toate acestea, și probabil multe altele, s-au constituit în fapte ce au deranjat lidership-ul maghiar și au întărit credința acestuia că la Cluj se impune rapid o schimbare, fapt care, ținând cont și de nevoia de sprijin politic solicitată de Doina Gradea, a condus acum, în ajunul Crăciunului, la înlăturarea întregii conduceri a TVR Cluj și instalarea omului propus de UDMR. Este vorba despre Alin Gelmărean, nimeni altul decât soțul celei care conduce propaganda UDMR la Cluj, Vig Emese. Aceasta este regizoarea documentarului despre istoria maghiarilor din Transilvania finanţat de guvernul de la Budapesta şi contestat de istoricii români. Un milion de euro a plătit guvernul de la Budapesta pentru programul „O mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România”, lansat în 2018, când România sărbătorea Centenarul. O parte din aceşti bani au intrat şi în buzunarul fostei șefe a Redacţiei Minorităţi a TVR Cluj, Vig Emese Gelmărean, pentru că a asigurat regia documentarului „Maghiari în România – istoria a o sută de ani”. 

„Deşi are pretenţii de obiectivitate, documentarul nu vizează decât atingerea propriei ţinte, aceea a demonstrării unui fals istoric: România ar fi promis autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară, la 1918. Teza din filmul UDMR este susţinută, în primul rând, de cei mai radicali politicieni de la Budapesta, fiind, din nou, evident, că domnul Kelemen Hunor este, şi de această dată, un proxy al intereselor Ungariei. Şi cum să nu facă asta, dacă programul acesta, de „Centenar Altfel”, beneficiază de o sumă colosală din partea autorităţilor de la Budapesta! Nici nu mai are sens să amintim de principiul „ascultă şi partea opusă”, esenţial în istoriografie, care ar fi trebuit regăsit în documentar” – se arată într-un articol din Historia.  

Devine foarte clar în aceste condiții, pentru orice cititor de bună credință, că decizia șefei TVR de a instala familia Gelmărean în fruntea TVR Cluj nu vizează nimic altceva decât relativizarea, marginalizarea elementului românesc și atingerea dezideratului UDMR: TVR Cluj, televiziune maghiară!

Citește și Gradea ar fi schimbat întreaga conducere a TVR Cluj

4 COMENTARII

  1. Sa nu uitam si sa speram ca mamaliga va mai exploda. Vai de cei care se vor afla in apropiere. Gelmărean, Emese, Hunor….se aude? Va veni o zi in care toate cozile de topor ale neamului vor platii. Despre Romeo Couti se pot spune multe dar un lucru este cert, este un patriot roman care merita sa ramana acolo, pentru a face ca TVR Cluj sa fie a romanilor. Sperantele iredentistilor si revizionistilor se vor evapora in curand, precum apa la intalnirea cu razele soarelui. Sperantele hortistilor sunt trecatoare, Ardealul nu a fost si nu va fi niciodata al ungurilor. Ei viseaza si tot viseaza. Cu asta vor ramane. Functiile sunt trectoare, Spiritul romanesc ramane si este suficient de puternic pentru a dainui peste veacuri. Duduia , cap de p..la , nu este decat o biata si rahitica unealta a borfasilor, cu asta va merge in mormant.

    romeo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.