Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis sancţionarea Broker Cluj şi a şefilor săi pentru implicarea în scandalul Harinvest. Directorul general al SSIF Broker Cluj, Grigore Chiş, a fost amendat de ASF cu 2000 de lei. În acelaşi timp, la sfârşitul lunii aprilie, acţionarii SSIF Broker sunt convocaţi pentru a îi demite pe actualii membri ai Consiliului de Administraţie. În scandalul Harinvest se discută de o fraudă de aproape 5 milioane de euro. În acelaşi timp, senatorii din Comisia de Buget Finanţe au o anchetă proprie asupra ASF. Pe lângă verificarea Ordonanţei 93, de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară, senatorii consideră că salariile din ASF trebuie reduse.

 

Gazeta de Cluj a prezentat săptămâna trecută faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară controlează implicarea SSIF Broker Cluj în cazul fraudei Harinvest, un tun cu acţiuni în urma căruia s-a făcut o fraudă de aproape 5 milioane de euro.

Controlul a fost iniţiat în data de 8 ianuarie 2014 în scopul verificării unor aspecte privind tranzacţiile de tip sell-out, precum şi cele corelate cu acestea, derulate de societate în perioada septembrie 2012 – noiembrie 2013, având contraparte SSIF Harinvest SA.

În momentul de faţă, ASF a terminat controalele la Broker Cluj, iar şefii instituţiei au fost amendaţi cu 6.000 de lei.

Conform ASF, în urma controlului s-au găsit următoarele nereguli: “neactualizarea unei proceduri interne a intermediarului conform unei hotărâri a Consiliului de Administraţie al SSIF Broker; nerespectarea unei proceduri interne referitoare la desemnarea unei persoane responsabile cu operaţiunile cu instrumente financiare cu risc scăzut; existenţa unor neconcordanţe între momentul tranzacţiilor aşa cum a fost înregistrat în sistemul ARENA şi momentul tranzacţiilor aşa cum a fost înscris în confirmările de executare a ordinelor; nerespectarea reglementărilor operatorului de piaţă referitoare la notificarea modificărilor intervenite în Cadrul Anexei 3 la Codul BVB. Sancţiunile dispuse de ASF sunt: a) Sancţionarea domnului Grigore Chiş, în calitatate de Director General/Conducător, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei; b) Sancţionarea doamnei Florica Zoicaş-Ienciu, în calitate de Director General Adjunct/Conducător, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei; c)    Sancţionarea doamnei Oana Tudor, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei;d) Sancţionarea domnului Rareş Florian Bodea, în calitate de Reprezentant al Compartimentului de Control Intern, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei. Pe lângă măsurile anterior menţionate, ASF va iniţia, în perioada imediat următoare, modificări ale legislaţiei primare care să permită aplicarea de sancţiuni contravenţionale adecvate în cazul nerespectării reglementărilor proprii de către personalul Depozitarului Central şi al intermediarilor instituţiilor de credit”, arată raportul ASF.

 

ASF cerceta Harinvest în timp ce brokerii jonglau

ASF sancţionase Harinvest încă din luna decembrie a anului trecut,  pentru tranzacţiile sale derulate în intervalul 1 septembrie – 15 noiembrie 2013 pe emitenţii Univers SA (UNVR), TMK Artrom Slatina (ART), Antibiotice SA Iaşi (ATB), Upet SA Ploieşti (UPET), Boromir Prod SA Buzău (SPCU), Artego SA Târgu Jiu (ARTE), Cemacon SA Zalău (CEON) şi Imotrust SA Arad (ARCV). Contrapartea BCR nu era însă menţionată în acele decizii ale Autorităţii. 

Potrivit unor informaţii obţinute de ziarul nostru, ASF a reluat ancheta la sfârşitul săptămânii trecute, iar cel puţin unul dintre investitorii ale căror acţiuni furate au fost schimbate între BCR şi Harinvest a fost invitat vineri pentru a depune mărturie în acest caz.

Harinvest muta acţiunile pe contul Harinvest în sistemul post-tranzacţionare prin operaţiuni sell-out, după care BCR punea la două zile acelaşi pachet la vânzare în piaţa reglementată de unde era cumpărat… de Harinvest. Apoi mişcarea era reluată, iar şi iar, în multe zile tranzacţiile dintre cele două entităţi reprezentau până la 90-100% din totalul rulajelor pe respectivii emitenţi. Nimeni nu acumula şi nimeni nu descărca, iar singura explicaţie plauzibilă este aceea că respectivele schimburi se realizau pentru ca între executare şi decontare să se simuleze existenţa de cash pe bilanţurile Harinvest astfel încât aceasta să nu intre în default pe poziţiile iniţiate pe produsele structurate emise de Erste şi în care era contraparte cu BCR.

 

Se pregăteşte schimbarea Consiliului de Administraţie din Broker Cluj

Pe lângă sancţiunile administrate de ASF, la sfârşitul lunii aprilie, acţionarii Broker Cluj sunt convocaţi pentru demiterea actualei conduceri şi alegerea unui nou consiliu de Administraţie. Această decizie vine la scurt timp după ce soţie lui Grigore Chiş, a cumpărat un pachet de acţiuni (464.500 acţiuni) de la compania Cemacon Zalău. Conform unor surse din domeniul finanţelor, Maria Chiş ar fi tranzacţionat o parte din acţiunile respective din conturile clienţilor Broker Cluj în cele proprii. Cu două zile înainte de această tranzacţie, Cemacon fusese notificată de BCR că, o parte (12 milioană de euro) din creditul pe care firma din Zalău îl avea faţă de bancă a fost vândut către Business Capital for Romania Opportunity Fund, iar, conform informaţiilor deţinute de reporterii Gazeta de Cluj, Maria Chiş ar fi beneficiat de informaţii din interior (inside trading, n.red.).

Pe de altă parte, reprezentanţii Broker spun că informaţiile prin intermediul cărora s-a făcut această tranzacţie ar fi fost vizibile pentru orice broker interesat de această companie. SSIF Broker deţine, împreună cu fondul „KJK Fund II” şi „Consultanţă Andrei&Andrei”, 76,92% din acţiunile producătorului de cărămizi.

 

Problemele Broker Cluj

În cadrul Broker Cluj au existat în ultimii ani o serie de dispute soluţionate în mai multe procese. Pe de o parte, procurorii DNA au acuzat conducerea Broker Cluj de mai multe fapte penale, iar, pe de altă parte, unul dintre foştii şefi ai acestei companii, Petru Prunea, a dat în judecată firma. În urmă cu scurt timp, Prunea a pierdut procesul împotriva companiei pe care a condus-o. De asemenea, asupra Broker Cluj şi, implicit, asupra lui Petru Prunea au mai planat o serie de acuzaţii vizavi de manipularea pieţei din partea unei societăţi concurente pe piaţa de capital, STK Financial. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.