Cadrele didactice de la USAMV, condamnate pentru cazare „VIP” la Untold: conferință fictivă, bani grei și camere închiriate ilegal în căminul studențesc

O mafie de mici funcționari și mari universitari a transformat căminele USAMV Cluj într-un hotel de lux ilegal pentru petrecăreții de la Untold, mascând totul sub o „conferință științifică” inventată. Cei care ar fi trebuit să formeze caractere, au format o rețea de delapidare pe bani publici. Justiția, deși greoaie, și-a spus în cele din urmă cuvântul: șase angajați ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca au fost condamnați, iar fostul șef al Senatului USAMV, Ioan Oroian, ajunge în fața instanței într-un proces de delapidare confirmat de Tribunalul Cluj.

Cazare pe șest, în numele științei: 150 de euro/noapte, în cămin studențesc

Totul a început în primăvara anului 2016, când Oroian, fost administrator de cămin ajuns între timp președinte al Senatului USAMV și lider al unei societăți științifice, a pus la cale o schemă: să blocheze oficial Căminul Agronomia II în perioada festivalului Untold. Motivul oficial? Organizarea unei conferințe a Societății Naționale de Protecția Plantelor. Realitatea? Camerele au fost închiriate pe sub mână la 150 de euro pe noapte pentru aproximativ 150 de festivalieri.

Anchetatorii au dovedit că evenimentul invocat nu doar că nu a avut loc, dar fusese deja organizat cu luni înainte, într-o altă locație. În paralel, pe rețelele sociale și pe booking.com apăreau anunțuri de cazare în acel cămin, cu tarife de hotel și promisiuni de mese gratuite.

Universitari condamnați, dar iertați de timp: scapă de pușcărie, dar nu și de bani

Deși faptele sunt evidente, o parte dintre inculpați scapă de închisoare pentru că dosarul s-a prescris. Asta nu îi scutește însă de returnarea a aproape 80.000 de lei încasați ilegal. Condamnații includ nume sonore din administrația USAMV:

  • Ioan Oroian, fost președinte al Senatului – condamnat pentru instigare la delapidare,
  • Viorel Poruțiu, fost director administrativ – delapidare,
  • Marcel Grebenișan, administrator de cantină – delapidare,
  • plus Grigorean, Avram și Popa, complici activi în întreaga schemă.

În paralel, Tribunalul Cluj a confirmat legalitatea probelor și a dispus începerea procesului de delapidare împotriva lui Ioan Oroian. Judecătorii au respins definitiv toate contestațiile și au stabilit că interceptările, înregistrările și actele depuse de Parchet sunt conforme cu legea.

Cum a funcționat rețeaua: conferință falsă, camere „șmecherește” și profit pe spinarea studenților

Pe 7 martie 2016, Oroian a depus o cerere falsă prin care solicita 120 de locuri de cazare pentru o conferință fictivă. Cererea a fost imediat aprobată de Poruțiu, care știa că evenimentul nu va avea loc. Ca totul să pară legal, aceștia s-au folosit de administratori din eșalonul inferior – Alin Avram și Marcel Grebenișan – pentru a colecta chirii, a gestiona accesul și a păstra aparențele.

Între timp, camerele erau promovate online ca „cazare oficială la Untold”, iar banii strânși mergeau direct în buzunarele lor.

Sursa: clujenii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.