După ce șeful CNAIR, Narcis Neaga, a demisionat marți seara se pune problema ce se va întâmpla cu apropiata acestuia, Crina Lăpușan, pusă șefă la Direcția de Drumuri Naționale Cluj potrivit știridecluj.ro

Crina Lăpușan a plecat încă din timpul zilei la București, dar cel care a pus-o în funcție și-a dat demisia, nemaiașteptând Consiliul de Administrație de miercuri, unde ar fi urmat să fie demis.

Având în vedere importanţa dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei romaneşti şi faptul că pentru a reuşi să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credinţă şi de colaborarea necondiţionată a tuturor factorilor de decizie din România precum şi în urma unei discuţii pe care am avut-o cu Preşedintele Consiliului de Administraţie, Costin Mihalache, am decis să renunţ la funcţia de Director General al CNAIR S.A.

În opinia mea acesta este şi sensul mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, pe care îl respect.

Bineînţeles că am să continui să fac toate eforturile pentru a sprijini în continuare proiectele importante de infrastructură, indiferent de poziţia socială sau de funcţia pe care o voi ocupa în viitor.

Vă asigur că pe întreaga perioadă a mandatului meu am facut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a debloca proiectele de infrastructură sau pentru a le continua pe cele aflate deja în derulare, astfel încât românii să beneficieze de o infrastructură modernă aşa cum este normal să existe într-o ţară europeană.

Aşa am reuşit să lansez împreună cu ceilalţi colegi din CNAIR proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro care în mod sigur vor asigura României în următorii ani dezvoltarea necesară unei economii europene.

Sper ca şi cei care vor prelua mandatul de Director General al CNAIR să înţeleagă responsabilitatea pe care o presupune această funcţie”, a comunicat Neaga.CA -ul CNAIR va avea loc miercuri, iar acolo vor fi luate decizii dure, având în vedere faptul că sunt probleme mari cu realizarea proiectelor de autostradă asumate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here