Chestorul principal de poliţie Cătălin Alexandru Ioniţă, director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi fost şef al Poliţiei Române, a plagiat întreaga sa teză de doctorat, scrie PressOne.ro. Chestorul se apără spunând că a fost de bună credinţă şi a urmat recomandările conducătorului de doctorat.

Lucrarea de doctorat a lui Cătălin Ioniţă are 196 de pagini și poartă titlul „Criminogeneza infracțiunilor cibernetice”. 

Introducerea este copiată din textul de debut al volumului „Criminalitatea informatică”, de Tudor Amza și de Cosmin Petronel Amza, apărut în 2003 la editura Lumina Lex din București, scrie PressOne.

De la pagina 11 la pagina 13, începând de la subcapitolul „Aspecte specifice criminalității cibernetice”, tot conținutul este plagiat din cartea „Dreptul penal al afacerilor”, ediția a IV-a − semnată de Costică Voicu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Mirela Gorunescu, Sorin Corlațeanu, apărută în 2008 la editura C.H. Beck din București, a mai descoperit PressOne.

Chestorul Cătălin Alexandru Ioniță a avut-o drept coordonatoare de doctorat pe Georgeta Ștefania Ungureanu, pe atunci profesor universitar la Academia de Poliție. Între timp, ea a fost dată afară din instituție după ce, în 2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a deschis împotriva sa un dosar de urmărire penală cu 21 de capete de acuzare: 9 infracțiuni de înșelăciune, 5 infracțiuni de uz de fals, 6 infracțiuni de participație improprie la abuz în serviciu și o infracțiune de abuz în serviciu.Ministerul Educaţiei îi poate retrage titlul de doctor lui Cătălin Ioniţă, conform legii, arată PressOne. 

Reacţia lui Cătălin Ioniţă

Chestorul Alexandru Ioniţă susţine că a făcut totul cu bună credinţă şi că a urmat recomandările făcute de coordonatorul lucrării lui.

 „Sunt dispus să mă prezint şi să explic în faţa oricărei comisii. Bibliografia lucrării este una stufoasă, unde sunt trecute generic sursele articolelor luate. Mi-am urmărit mereu mentorii şi am urmat recomandările coordonatorului”, a declarat Cătălin Ioniţă pentru News.ro.

„Nu ştiu pe bază cărui material a fost făcută analiza, pentru că Academia de Poliţie mi-a cerut mie materialul. Eu am făcut mereu totul cu bună credinţă. Nu îmi face deloc plăcere să comentez, pentru că ce am vrut să spun atunci (în decembrie 2018, n.r.), de bună credinţă, a stârnit comentarii negative”, a continuat Ioniţă.

4 COMENTARII

  1. Un om intelligent care face pe prostul!Era perioada cand ploua cu doctorate(era o noua cerinta pt ocuparea anumitori functii) 90%din aceste lucrari sunt plagiate,dar se stia ca merge si asa(de aceea nu sunt recunoscute in strainatate)Aici in USA chiar daca folosesti un citat dintr-un autor,esti obligat sa indici sursa;daca nu esti eliminat incepand din High School,College sau University.Cunosc caz in R de prof universitar .acum pensionat,cu lucrare de doctorat copiat ,din alta specializare,dar a fost bine si asa.Acum locul lui a fost luat de fiica lui,doctorat aceeasi poveste.Are importantasa spun ca el e ginere de fost mare securist-inspector sef de jud-si ea nepoata.Mafie la nivel de stat

  2. No si care-i baiu? Tot voi ati scris ca Ponta-i plagiator ca acolo la voi in Ardeal la Radio Cluj sunt doi plagiatori care conduc sandramaua aia, Rosca si Hutanu, voi ati scris. Care-i baiu ma ardelenilor? Rosca-i la fel de prost ca asta si… l-o schimbat cineva? Voi ganditi mai incet . Trebuie sa pricepeti si voi ca tara asta nu are nevoie de oameni destepti ci de smacheri care sa o beleasca. Nu poti ajunge sa ocupi o functie daca acestia ce ne conduc nu te au la mana cu ceva. Du-te maine fa o crima, spune-i la ureche unui sef de la PSD si in curand ajungi secretar de stat, apoi ministru si vei juca dupa telecomanda. Pionii sunt numiti doar pentru a semna si ajuta conducerea la furat. Ce-i asa de greu de inteles? Tara-i plina de plagiatori. Plagiatorul Ponta va ajunge presedintele Romaniei pentru ca este plagiator nu pentru ca-i destept.

  3. Sa nu o uitam pe Kovesi sau pe Coldea, ei nu-s tot plagiatori? Tariceanu, Iohanis, Iliescu, Asrian Nastase, Dancu, Dragnea, Andronescu, Boc, si multi altii, au licente si doctorate de nota 10? Voi s-o credeti. Cumpar cu 1000 de euro licenta lui Vasilica Dancila. Telefonati la 0723300120 Sebi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.