Potrivit unor documente, DNA ar fi cerut în cursul verii trecute aprobarea pentru efectuarea de percheziţii informatice la procurorul clujean Doru Ţuluş şi la alţi colegi de-ai lui. Cu toate acestea, oficialii DNA neagă aceste informaţii. Se pare că aceste percheziţii ar avea legătură cu cercetările disciplinare care au fost făcute de Inspecţia Judiciară pe numele şefului DNA, Laura Kovesi, şi a adjunctului ei, procurorul Marius Iacob.

 

„Încheierea nr. 34 din data de 05.06.2017, emisă în dosarul nr. 7/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din conţinutul acestei încheieri rezultă că DNA a formulat o altă cerere, la data de 05.07.2017, în temeiul art. 168 C. pr. pen, fiind solicitată încuviinţarea percheziţiei informatice asupra unor dispozitive informatice ridicate de la procurorii/ofiţerii de poliţie, respectiv Constantin Claudiu Dumitrescu, Doru Florin Ţuluş, Mihaiela Moraru Iorga, Nicolae Marin, Burlacu Valentin, Diaconu Ciprian, Coţofană Bogdan şi Avramescu Gabriel. Se impune a fi relevat şi aspectul că, în expozitivul încheierii nr. 34 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , au fost reţinute aspectele semnalate de către DNA ca şi motive ce au stat la baza formulării cererii, respectiv elementele care au declanşat procedurile de investigare penală în cauză”, se arată într-un document publicat de luju.ro.

Pe de altă parte, DNA a infirmat faptul că ar fi cerut aceste percheziţii.

Materialul integral poate fi citit in ediția tipărită a ziarului Gazeta de Cluj care poate fi cumpărat de la orice punct de vânzare a presei.
„Informaţia potrivit căreia procurorul şef al DNA a obţinut, cu mandat de la ICCJ, percheziţia informatică a opt procurori este falsă, iar o astfel de informaţie nu se regăseşte în niciun raport al Inspecţiei Judiciare despre care procurorul şef al DNA să fi luat cunoştinţă”, transmitea anterior DNA.
Disputele între Ţuluş şi şefa DNA au mers până acolo încât Kovesi a cerut ca procurorul Ţuluş să fie testat cu aparatul poligraf, dar el a refuzat acest lucru.
În urma apariţiei în media a înregistrărilor cu discuţiile procurorilor, ce aveau caracter exclusiv intern, a fost deschis un dosar penal, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în cadrul căruia au fost audiaţi toţi magistraţii care au participat la respectivele întruniri.
Pentru a fi identificat cel care a realizat acele înregistrări – pe care Kovesi l-a numit „infractor” într-un e-mail intern – a fost solicitată şi efectuarea testului poligraf. Procurorii Doru Ţuluş, Mihaela Iorga şi Nicolae Marin s-au opus testării şi au sesizat Inspecţia Judiciară, acuzând şefa DNA de implicare în anchetă şi intimidarea magistraţilor.
La solicitarea lui Kovesi, primii doi au fost revocaţi din funcţiile din cadrul instituţiei, pe motiv că imparţialitatea lui Ţuluş este afectată, întrucât acesta a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile şi că Mihaela Iorga nu a înregistrat un denunţ conform procedurii şi nu l-a repartizat.

Şefa DNA luată la puricat

Se pare că aceste percheziţii au avut ca efect cercetarea disciplinară a lui Kovesi şi a adjunctului ei, procurorul Marius Iacob. Inspecţia Judiciară a constatat că una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017.
„Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, spun inspectorii într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, Kovesi a folosit „faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor”.
O altă încălcare a legii se referă la un e-mail trimis de procurorul şef, în care, spun inspectorii, „a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat”.
În ceea ce îl priveşte pe adjunctul DNA, procurorul Marius Iacob, acesta ar fi săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de articolul care reglementează „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa..” „constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală”.

BOX
Ţuluş un procuror incomod
Pe 29 mai 2007, conducerea Senatului l-a acuzat pe procurorul DNA Doru Ţuluş de abuz în serviciu după ce acesta a cerut Camerei superioare informaţii despre modul în care a votat senatorul UDMR Verestoy Attila un proiect de lege. În calitate de şef al secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, Ţuluş a trimis o scrisoare secretarului general al Senatului, prin care cerea date privind participarea lui Verestoy Attila la dezbaterile din data de 28 martie 2006, în care Senatul a aprobat Ordonanţa 41/2005 prin care se stabilea pragul maxim de deţinere a acţiunilor la SIF-uri de 1%. Procurorul DNA solicita, de asemenea, şi „o copie certificată a originalului procesului-verbal al dezbaterilor ce au avut loc la aceea dată”.
Pe 8 mai 2007, ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, a cerut ca procurorul Doru Ţuluş, şeful Secţiei a II-a din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să fie destituit din funcţie. La acea dată, secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ, cu majoritate de voturi, la cererea de revocare a lui Doru Ţuluş din funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.