Crin Bologa, șeful DNA, a declarat că în Dosarele Pandemiei procurorii derulează anchete în care prejudiciul estimat se ridică la câteva sute de milioane de lei.

„Privind suma totală nu am un răspuns. Pot spune că sesizările se referă la prejudicii reclamate şi estimate de sute de milioane de lei. Dar răspundem pe larg la o cerere.

La nivel teritorial există şi doare legate de achiziţiile făcute şi de alte instituţii decât cele de la centru.

Verifică achiziţii publice făcute atât la nivel descentralizat cât şi la nivel central”, spune şeful DNA.

„Din cele 33 de dosare avem dosare la strucuri teritoriale şi la centru. Referitor la ce a apărut astăzi va pot confirma că se fac audieri şi  că se ridică şi înscrisuri.

Asigur că tot ce a apărut în presă este în atenția noastră. Nu pot oferi date din anchetă pentru că nu vrem să periclităm anchetele”, a mai spus Bologa.

Întrebat câte persoane sunt deja urmărite in personam şi ce funcţii au, acesta a explicat că persoanele au funcţii importante în cadrul instituţiilor contractante.

DNA a deschis 33 de dosare penale pentru achiziții publice de echipamente medicale în perioada stării de urgență, potrivit șefului instituției, procurorul Crin Bologa. Există oameni și companii care au înțeles să profite de pe urma acestei pandemii, a afirmat Bologa într-o conferință de presă.

Este vorba despre achiziții de echipamente de protecție – măști, izolete – și despre achiziții de măști medicale neconforme, interzise în UE.

Legat de achizițiile Unifarm, Bologa a confirmat că „în aceste dosare se ridică acte și se fac audieri”.

„Tot ce a apărut în presă este în atenția DNA. Se fac audieri atât la societăți private, cât și ale statului”, a spus el, precizând că nu pot fi date alte detalii.

„Există și dosare care se referă la achiziții făcute de alte instituții, pe lângă cele centrale. Verificăm achiziții publice făcute la nivelul ministerelor, cât și la nivel central, făcute de spitale”, a spus Bologa, întrebat dacă în dosarele deschise de DNA este vorba și despre achiziții făcute de spitale din țară sau numai despre achiziții făcute de ONAC și Unifarm.

Chestionat despre valoarea contractelor care fac obiectul acestor dosare, șeful DNA a spus că nu poate preciza o cifră exactă, dar că „sesizările se referă la sute de milioane de lei și la milioane de euro ca prejudicii sesizate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.