Şeful Serviciului de Independent de Informaţii şi Protecţie Internă (SIIPI) Cluj, Vasile Morar, este acuzat, într-un proces penal care se derulează la Judecătoria Cluj-Napoca, de denunţ calomnios. Procesul a fost dechis de Lucia Todoran, fostul şef al Direcţiei Juridice din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, care a fost anchetată ca urmare a unor sesizări semnate de şeful SIIPI Cluj, dar, în final, organele de cercetare penală au găsit-o nevinovată pe Todoran. Mai mult, avocatul Luciei Todoran, consideră că Vasile Morar şi-a depăşit atribuţiile atunci când a făcut sesizarea penală. În paralel, Lucia Todoran a deschis un proces la Curtea de Apel Cluj prin care îi cere lui Ştefan Pop, şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), o structură a Ministerului Administraţiei şi Internelor, să declasifice o serie de informaţii secrete care, în opinia lui Todoran, ar duce la condamnarea lui Vasile Morar.   

În urmă cu patru ani, în baza unor informaţii primite de la SIPI Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea primarului comunei Sic, Ion Sallai, acuzat de abuz în serviciu, la activitatea unui angajat al Curţii de conturi Cluj, Gavril Petruţ, şi a fostei angajate a Consiliului Judeţean Cluj, Lucia Todoran, cei doi fiind acuzaţi de art 248, indice 1(Abuzul în serviciu în forma calificată, n.red.), faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Această sesizare a declanşat o adevărată “jonglerie” a organelor de urmărire penală. Iniţial, cercetările au fost derulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, dar acest organ de cercetare şi-a declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, parchet care a declinat şi el dosarul de cercetare către Direcţia Naţională Anticorupţie, instituţie care, prin ordonanţa 74/P/2007, la data de 17.02.2007 a emis neînceperea urmăririi penale faţă de cei suspectaţi de comiterea acestor fapte.
Pentru că s-a simţit prejudiciată, Lucia Todoran i-a făcut şefului SIIPI Cluj, Vasile Morar, o plângere penală pentru denunţ calomnios.  Şi în cazul acestei plângeri, procurorii care primeau cercetarea cauzei şi-au declinat competenţa unul altuia. Iniţial, plângerea de denunţ calomnios a fost trimisă la Parchetul Militar Cluj, care a declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, la rândul lui a declinat-o parchetelor inferioare. În final, Vasile Morar a primit neînceperea urmăririi penale.

“Autor Neidentificat”

În februarie 2009, Lucia Todoran a contestat această decizie a procurorilor clujeni şi a deschis un proces de plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Todoran face o contestaţie către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care arată că nu este de acord cu decizia de neîncepere a urmăririi penale emisă pe numele şefului de la SIIPI Cluj, Vasile Morar.
”Rezoluţia menţionată dispune neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile sesizate fără să precizeze cine este persoana vinovată potrivit sesizării mele. Înţelegem obedienţa procuraturii faţă de organele de contrainformaţii şi informaţii din cadrul Ministerului de Interne, dar numai până la un punct. Procurorul delegat dispune neînceperea urmăririi penale fără să identifice persoana fizică care este “directorul SIIPI Cluj” şi care produce şi semnează denunţul nejustificat împotriva mea”, arată Todoran.
În 24 martie 2009, când dosarul ajunsese pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ), Todoran a cerut strămutarea procesului de la instanţele clujene pentru ca judecătorii de aici să nu fie influenţaţi de structurile de contrainformaţii clujene. Cu toate acestea, completul de magistraţi ai ÎCCJ, format din Gheorghe Florea (preşedinte) şi judecătorii Ana Maria Dascălu şi Dumitru Gheorghe, au considerat că cererea este nejustificată, că până în acel moment nu s-au adus dovezi conform cărora asupra magistraţilor clujeni s-ar fi exercitat presiuni şi au respins cererea. Interesant mai este că în motivarea acestor judecători, ofiţerul faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale apare doar cu iniţialele “A.N.”. Astfel că procesul se întoarce la Cluj pentru a fi judecat. În 12 iulie 2010, procesul este judecat de Beatrice Birău pentru că judecătorul de fond, Octavian Chirilă era în concediu. Însă, pe lângă concediu, Chirilă făcuse o cerere de abţinere în cadrul acestui dosar pentru că, motivează el, a mai judecat în această cauză.

Declinarea şefului SIIPI Cluj

“Procurorul delegat mai susţine că denunţul împotriva mea s-a produs “cu bună-credinţă” de către acest director care nu are nici nume, nici prenume, nici vârstă şi, probabil, nici sex. Directorul SIIPI, Morar Vasile, care face denunţul, nu are calitatea de ofiţer al poliţiei judiciare şi nu se poate încadra în dispoziţiile art 27 lit. c din L 218/23.04.2002. Sesizarea ar fi fost de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca. Atât directorul SIIPI Cluj, cât şi procurorul, au efectuat cercetări împotriva mea cu bună-credinţă, dar neavând nici o probă la dosar”, argumentează avocatul Luciei Todoran în contestarea deciziei de neîncepere a urmăririi penale faţă de şeful SIIPI Cluj.
De altfel, într-o adresă adresă a structurii centrale DGIPI care poartă semnătura directorului general, comisar-şef Stefan Pop, se arată că “domnul comisar-şef poliţie Morar Vasile nu are calitatea de ofiţer al poliţiei judiciare” şi, potrivit lui Todoran, el şi-ar fi depăşit atribuţiile în cadrul cercetărilor făcute asupra lui Lucia Todoran, acuzată de primire de foloase necuvenite.
În cadrul sesizării lui Morar, pe lângă Todoran au mai fost incriminaţi primarul comunei Sic, Ioan Sallai, şi un fost angajat al Curţii de Conturi Cluj, Petruţ Gavril.
Ioan Sallai, primarul comunei Sic, spune că totul a fost o lucrătură politică pentru că, în final, nimeni nu a fost tras la răspundere. El îşi aminteşte că atunci când a fost citat nici măcar nu ştia despre ce era vorba.
“Asta era lucrătură politică şi doamna Todoran cred că trebuia să deschidă proces. Şi eu am avut destule probleme, dar cu domnul Morar nu am nimic, ştiţi şi dumneavoastră că nu prea ai ce să faci împotriva DNA, că dacă se iau ăia de tine… Eu, când am fost citat cu problemele de abuz în servici, habar n-aveam despre ce e vorba, dar, după se vede, nu a fost nimic că nimeni nu a fost găsit vinovat. Atunci ştiu că doamna Todoran credea că eu am făcut ceva, că-s de vină cu ceva, dar cred că şi-a dat seama că n-am avut nici o treabă. Eu am făcut proces împotriva ofiţerului care făcea cercetări politice pe aici, Paşcu Vasile de la Gherla. Dar am pierdut că ştiţi cum e cu justiţia în România. Ăsta şi acum îmi face probleme şi mă freacă toată ziua că lucrează la comenzile lui Csorba (Martin Csorba, fost contracandidat la funcţia de primar al comunei Sic, n.r.), fostul viceprimar de-aici”, spune Sallai.
Vasile Morar, şeful SIIPI Cluj, nu a putu fi contactat. Reporterii Gazeta de Cluj au reuşit să vorbească doar cu un angajat al SIIPI Cluj, o anume “doamna Mureşan” care a declarat că Morar este plecat atât din instituţie, cât şi din municipiu, pentru a fi cât mai elocventă.
“Domnul Morar nu este la birou şi nu ştiu când revine. Este plecat din instituţie. Şi din municipiu. O să încerc să îi transmit motivele pentru care îl căutaţi, dar nu vă promit”, a declarat angajatul SIIPI Cluj.

“Când Serviciile Secrete îşi depăsesc atribuţiile fără să verifice notele informative, la cererea oamenilor politici, cred că instanţa poate aprecia şi din punctul de vedere ai impactului social această cauză atunci când eu solicit admiterea plângerii mele. Pericolul Serviciilor Secrete în acest caz este subordonarea lor partidelor politice, din opoziţie sau Guvern, autonomizarea lor şi nerăspunderea acestor servicii nici măcar faţă de lege. Din toate aceste puncte de vedere solicit constatarea nulităţii actelor de cercetare penală ale parchetului prin depăşirea competenţelor legale de cercetare  a plângerii mele şi, în al doilea rând, admiterea ei ca fiind fondată. În mod obiectiv, notele informative nu puteau sosi de la parchet neînsoţite de sesizarea directorului Vasile Morar”, Andrei Todoran, avocatul Luciei Todoran.

În paralel cu procesul penal care se derulează la Judecătoria Cluj-Napoca, Todoran a mai deschis un proces civil, la Curtea de Apel Cluj, prin care cere DGIPI-ului să declasifice o serie de informaţiila Curtea de Apel Cluj. În cadrul acestuia este chemat în judecată şi Stefan Pop, şeful DGIPI, pentru a se face publică reţeaua de informatori care a făcut denunţul împotriva lui Todoran. “Solicit declasificarea notelor informative din cadrul Consiliului Judeţean Cluj şi a Primăriei Sic în sensul dovedirii nevinovăţiei mele făţă de învinovăţirile Serviciului Român de Informaţii. Am proces penal cu directorul Vasile Morar pentru denunţ calomnios”, arată Todoran. În replică, cei de la DGIPI îi răspund lui Todoran că nu vor declasifica informaţiile cerute.

Răzvan Robu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.