Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, și alți câțiva judecători sunt vizați într-un nou dosar deschis la DNA Constanța, în octombrie 2017, ca urmare a unei sesizări depuse de judecătoarea Camelia Bogdan. Ancheta se desfășoară „in rem”, adică vizează fapta, judecătorii menționați în ordonanța de începere a urmăririi penale neavând, cel puțin deocamdată, calitatea de suspecți.

Vizate sunt, pe lângă Netejoru, și alte persoane din cadrul Inspecției Judiciare. Mai mult, președinta Tribunalului București este vizată de acuzații (în sesizare) de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, pentru felul în care a gestionat ordinul de confiscare din dosarul în care a fost condamnat Dan Voiculescu. În ordonanță apare și judecătorul Daniel Grădinaru, de la ÎCCJ, fost vicepreședinte al Curții de Apel București, care ar fi transmis informații nereale într-un comunicat de presă.

Procurorul Andrei Bodean de la DNA Constanța a dispus, pe 20 octombrie 2017, începerea urmăririi penale cu privire la mai multe infracțiuni:

– Abuz în Serviciu, constând în aceea că făptuitorul Netejoru Lucian, inspector șef al Inspecției Judiciare, a exercitat în mod abuziv acțiunea disciplinară împotriva persoanei vătămate Bogdan Camelia, cu încălcarea mai multor prevederi de legislație primară, faptă prin care a produs vătămări drepturilor și intereselor legale ale acesteia și au fost obținute foloase necuvenite altor persoane;

– Folosire de informații nedestinate publicității, constând în aceea că făptuitorul Netejoru Lucian, inspector șef al Inspecției Judiciare, a transmis unor persoane neautorizate date și informații nedestinate publicității privind cercetarea disciplinare desfășurată față de persoana vătămată Bogdan Camelia, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru persoanele respective;

– Fals în declarații, constând în aceea că făptuitorul Netejoru Lucian, inspector șef al Inspecției Judiciare, nu a menționat în declarația de interese apartenența la masonerie, deși acest lucru era obligatoriu;

– Abuz în serviciu, constând în aceea că făptuitorul Mihail Dragoș Mihail, directorul direcției pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare, a îndeplinit cu încălcarea legii mai multe acte legate de susținerea acțiunii disciplinare împotriva persoanei vătămate Bogdan Camelia în fața secției pentru judecători a CSM;

– Fals în declarații, constând în aceea că făptuitorul Mihail Dragoș Mihail, directorul direcției pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare, nu a menționat în declarația de interese apartenența la masonerie, deși acest lucru era obligatoriu;

– Abuz în serviciu, constând în aceea că făptuitoarele Andronic Elena și Poelnica Liliana Sănduța, inspectori în cadrul Inspecției Judiciare, au transmis unor persoane neautorizate date și informații nedestinate publicității privind cercetarea disciplinară desfășurată față de persoana vătămată Bogdan Camelia, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru persoanele respective și totodată au desfășurat o cercetare disciplinară cu încălcarea mai multor prevederi legale, provocând vătămări ale drepturilor și intereselor legitime ale persoanei vătămate și au obținut foloase necuvenite pentru alte persoane;

– Abuz în serviciu, constând în aceea că făptuitoarea Andrei Laura Marina, președintele Tribunalului București, a îndeplinit cu încălcarea legii mai multe acte legate de punerea în executare a unui ordin de confiscare dispus prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 a Curții de Apel București;

– Favorizarea făptuitorului, constând în aceea că făptuitoarea Andrei Laura Marina, președintele Tribunalului București, a ajutat mai mulți făptuitori să evite tragerea la răspundere penală, prin tergiversarea punerii în executare a unui ordin de confiscare dispus prin decizia penală nr. nr. 888/A/08.08.2014 a Curții de Apel București;

– Fals intelectual, constând în aceea că făptuitorul Grădinaru Daniel, judecător la ÎCCJ, a atestat fapte și împrejurări nereale într-un comunicat de presă privind-o pe persoana vătămată Bogdan Camelia, transmis site-ului www.luju.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.