Şeful MI6 Alex Younger va avertiza Rusia să nu subestimeze capacitatea Marii Britanii de a răspunde după atacul din Salisbury, într-un discurs în care va explica de ce Marea Britanie dezvoltă un spionaj „de generaţie a patra” pentru o eră nouă şi dificilă, scrie The Guardian, conform news.ro.

Younger va vorbi şi despre felul în care agenţia sa se pregăteşte pentru a-şi întări legăturile cu agenţiile similare din Europa, în faţa unor incertitudini privind consecinţele Brexitului asupra securităţii.

În al doilea discurs al său de când ocupă funcţia, Younger, în vârstă de 55 de ani, va vorbi în faţa studenţilor de la Universitatea St. Andrew’s din Scoţia, instituţia pe care a absolvit-o şi el înainte să se alăture armatei şi apoi MI6. El este aşteptat să se concentreze pe îngrijorările privind ameninţările asupra Marii Britanii din diferite sfere şi felul în care MI6 va gestiona situaţia.

Younger va declara că există duşmani care se consideră a fi într-o stare perpetuă de conflict cu Marea Britanie, urmând să se refere explicit şi la Rusia. El va afirma că MI6 a avut un rol esenţial în găsirea celor responsabili pentru atacul din Salisbury şi în expulzarea diplomaţilor ruşi.

Abordarea agresivă l-a afectat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin şi a avut ca scop să arate Rusiei şi altor posibile ţări ostile că există consecinţe la orice comportament nepotrivit. Younger va afirma: „Fac apel la Rusia sau către oricare stat intenţionează să ne atace stilul de viaţă să nu ne subestimeze determinarea şi capacităţile noastre sau ale aliaţilor noştri”.

O altă temă care va fi regăsită în discursul său este diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a Regatului Unit, care ar putea include atacuri cibernetice, răspândirea ştirilor false şi implicarea în politica internă. Tehnicile dezvoltate în timpul celor două războaie mondiale, Războiului Rece şi a atacurilor de la 11 septembrie nu mai sunt îndeajuns pentru a opri atacurile teroriste, va preciza Younger.

Astfel, serviciile secrete britanice sunt nevoite să inoveze, folosind atât informaţiile adunate în mod tradiţional cât şi cele adunate prin inteligenţa artificială.

„Era celei de-a patra revoluţie industrială cere o a patra generaţie de spionaj: vom uni abilităţile noastre tradiţionale cu inovaţia accelerată, noi parteneriate şi o mentalitate care favorizează diversitatea şi le dă putere celor tineri”, va afirma Younger.

„Vreau să vorbesc cu persoane tinere care nu s-au văzut niciodată ca fiind MI6 … nu contează de unde eşti. Dacă vrei să faci o diferenţă şi crezi că ai de ce este nevoie, atunci sunt şanse mari chiar să ai ce trebuie şi sperăm să ieşi în faţă”, va susţine Younger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.