Şeful postului de Poliţie din Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor a fost găsit mort. Descoperirea a fost făcută seara trecută de către primarul localităţii care l-a găsit fără suflare pe bărbat în sediul instituţiei.
Din câte se pare, criminalul l-ar fi înjunghiat de cel puțin două ori pe polițistul în vârstă de 48 de ani, după care i-a furat arma din dotare și s-a făcut nevăzut. Acum, polițiștii maramureșeni încearcă să dea de urma criminalului, care este căutat în tot județul.
Autorul crimei este în libertate, iar autorităţile susţin că este vorba de un infractor periculos care ar putea comite o nouă crimă, potrivit someseanul.ro.