La Tetarom se ascunde incompatibilitatea

Cea mai mare companie a Consiliului Judeţean Cluj, SC Tetarom, a concesionat companiei CBC Development un teren evaluat la circa 5 milioane de euro. Seful Tetarom este Viorel Gavrea, iar directorul general al CBC Development a fost, pana in urma cu doi ani, soţia lui, Daniela Gavrea. Conform unui inspector al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) seful Tetarom, chiar daca nu ocupa o funcţie de “ales” local, poate fi in stare de incompatibilitate. Pe de alta parte, Gavrea spune ca atribuirea concesiunii s-a facut perfect legal.  

Viorel Gavrea ocupa funcţia de director al Tetarom, firma Consiliului Judeţean Cluj, inca de pe vremea cand Marius Nicoara era seful administraţiei judeţene. In 2008, cand culoarea politica de la conducerea CJ Cluj s-a schimbat, conform zvonisticii din administraţia Clujului, seful Tetarom era pe lista directorilor din subordinea CJ Cluj care ar fi urmat sa fie destituiţi. Insa Gavrea a rezistat schimbarilor politice si si-a pastrat funcţia. Cu toate acestea, un aspect extrem de interesant a scapat opiniei publice. In timpul administraţiei judeţene liberale, SC Tetarom a concesionat un spaţiu de circa 6.000 de mp societaţii CBC Development ai carui acţionari fac parte dintr-un grup de afaceri susţinut de PNL Cluj. Directorul acestei societaţi a fost Daniela Gavrea, soţia directorului Tetarom, compania administraţiei judeţene. Intrebat de reporterii Gazeta de Cluj, Viorel Gavrea spune ca nu considera ca s-ar fi aflat intr-o stare de incompatibilitate. De asemenea, conform lui Gavrea, soţia lui nu mai ocupa funcţia de director general la CBC Development in acest moment.
“Soţia mea nu mai este director la CBC. Sugeraţi ca soţia mea nu are voie sa lucreze la nici o firma care funcţioneaza la Tetarom? Nu are nici o baza legala ce spuneţi si nu este vorba de nici o incompatibilitate”, a declarat Gavrea.
Pe de alta parte, conform inspectorilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Viorel Gavrea poate fi declarat drept incompatibil, insa inspectorul ANI a refuzat sa dea un verdict concret din cauza faptului ca Agenţia nu a facut un control la Tetarom.
“Este o situaţie cu care ne intalnim foarte des, insa trebuie demonstrat ca persoana care ar putea fi declarata incompatibila a avut beneficii de pe urma contractului respectiv. In linii generale se poate demonstra interesul personal intr-o anumita problema, daca respectivul are posibilitatea sa anticipeze ca o decizie a autoritaţii publice din care fac parte ar putea genera un beneficiu sau un dezavantaj pentru propria persoana, sau soţul ori soţia, ori o societate comerciala la care deţine calitatea de asociat sau administrator sau de la care obţine venituri. Daca directorul respectiv a favorizat in vreun fel societatea la care soţia lui era angajata atunci ar fi fost o incompatibilitate sau conflict de interese usor de stabilit, altfel trebuie cercetat cazul in parte”, spune un inspector ANI.

Afaceri liberale

Compania  SC CBC Development Design SRL, care are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliara, si deţine in concesiune doua parcele de teren (una de 6.915 de mp si alta de 3.955 de mp) la Tetarom in valoare de 5.000.000 de euro.
In momentul de faţa, compania il are ca administrator si acţionar pe clujeanul Nicolae Badiu si firma SVF Management Prod, iar in calitate de acţionari se regasesc PETRE STEFAN, NICA VALENTIN, PACURAR VASILE, PETRE MARIANA, NICA ANCA, BOZGA DORU CORNEL si societatea SVF, firma controlata de Valentin Nica si Petre Stefan.
Iniţial, cei de la CBC au anunţat ca in construcţia edificata la Tetarom va funcţiona un hotel. Chiar daca proiectul a fost contestat din cauza ca prin excavarile facute, terenul din apropiere a fost destabilizat si exista posibilitatea ca o parte din Muzeul Etnografic al Transilvaniei sa se surpe, hotelul respectiv nu a mai fost facut din cauza lipsei banilor. Intr-o a doua faza, in cladirea respectiva ar fi trebuit sa se faca Spitalul Regional de Urgenţa, insa si acest proiect a cazut deoarece nu s-a dovedit sustenabil.
Persoanele din spatele afacerii CBC sunt Nicolae Badiu, fostul proprietar al clinicii As Ro Medica, al restaurantului Sinaia si acţionar la Arcada Grup si Imobiliare DPM. Valentin Nica figureaza acţionar alaturi de Stefan Petre in cadrul SC Mobitelco, firma care susţine “U” Mobitelco. Nica mai deţine si SVF Management Prod Serv SRL, companie care anul trecut a avut o cifra de afaceri de peste 5,9 milioane de lei.
Chiar daca acum sunt apropiaţi de PNL, Nica si Badiu au fost singurii finanţatori legali ai social-democraţilor clujeni in campania din 2004. Conform datelor din Monitorul Oficial, partea a-III-a, Valentin Nica, in numele societatii SVF Management a donat catre PSD Cluj 35.000 de lei pentru campania electorala din 2004. Ulterior, Valentin Nica a castigat mai multe licitaţii de la CJ Cluj, iar in comisiile respective se afla si Serban Graţian, unul dintre fostii consilierii judeţeni ai social-democraţilor clujeni. Drept exemplu sta faptul ca CBC Development a castigat, prin licitatie, terenurile din Tetarom I si Tetarom II, pentru a construi si administra centrele de servicii pentru personalul ce va fi angajat in cele doua parcuri industriale.
De asemenea, cei doi oameni de afaceri sunt implicaţi si in investiţii imobiliare in Bucuresti, a unui ansamblu de camine studenţesti private si a unei clinici private de mari dimensiuni in Cluj. Omul de afaceri Nicolae Badiu a investit aproximativ 100 de milioane de euro in realizarea unui ansamblu de locuinţe la intrarea in comuna Baciu.
Valentin Nica a mai prins si un contract cu municipalitatea clujeana pentru realizarea unei reţele subterane de fibre optice in Cluj-Napoca. Consorţiul CFO Integrator, format dintr-un off-shore si Mobitelco SRL care aparţine clujeanului Valentin Nica, s-a asociat cu Consiliul Local Cluj-Napoca pe o durata de 20 de ani, timp in care societatea va plati municipalitaţii nu mai puţin 100.000 de euro anual din exploatarea viitoarei reţele. Nica isi va recupera investiţia din taxele platite de toate firmele de telefonie, televiziune sau internet din oras care vor fi obligate sa se conecteze la reţea.   

Averea sefului Tetarom
Conform declaraţiei de avere din toamna anului trecut, Viorel Gavrea are trei terenuri intravilane in Cluj Napoca, doua apartamente, doua depozite bancare (unul de 33.190 de lei si altul de 3.699 de euro) si un cont curent de 1.000 de lei. Gavrea a castigat de la Tetarom 159.554 de lei, iar soţia lui, Daniela, a castigat de pe urma funcţiei de director la CBC Development 90.757 de lei. Seful Tetarom mai are acţiuni la Bavaria Concept, Ursus SA, Prodvinalco si Inter Dealer. Chiar daca intre tetarom si CBC Development exista un contract de concesiune pentru terenul pe care s-a construit cladirea societaţii comerciale, iar soţia lui Gavrea este director la CBC Development, acest contract nu apare in declaraţia de interese al sefului Tetarom.

Ce este conflictul de interese si interesul personal
Conform legii, “prin conflict de interese se inţelege situaţia  in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o funcţie publica, potrivit dispoziţiilor art. 69, are sau ar putea avea un interes personal de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, care ar putea influenţa indeplinirea cu obiectivitate si imparţialitate a atribuţiilor  care ii revin, potrivit Constituţiei si altor acte normative, precum si interesul public”.
In cazul “interesului personal”, acesta este stabilit prin “orice avantaj material sau de alta natura,
urmarit ori obţinut, in mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, de catre persoanele prevazute la art. 69, prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilitaţilor, relaţiilor si informaţiilor la care  au acces, in temeiul exercitarii demnitaţii publice sau funcţiei publice”.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.