Ieri, Senatul a adoptat tacit modificarea unei legi prin care polițiștilor comunitari li se extind atribuțiile, în special în ceea ce privește aplicarea Codului Rutier.

Proiectul iniţiat de 14 parlamentari PNL modifică OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, adăugând şi Poliţia Locală la toate capitolele în care Poliţia rutieră are atribuţii. Astfel, Poliţia locală va putea să îndrume, să supravegheze şi să controleze respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice, dar şi să ia măsuri în cazul în care se constată încălcări ale Codului Rutier. Poliţia locală va putea să legitimeze şoferii şi să aplice contravenţii. În expunerea de motive, iniţiatorii susţin că nu fac decât să pună în acord prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu cele cuprinse în Legea Poliţiei Locale 155/2010. „Printre atribuţiile Poliţiei Locale se numără şi reglementări care privesc circulaţia pe drumurile publice, dar de care nu se ţine seama întrucât OUG 195/2002 nu a fost actualizată şi modificată, astfel încât şi poliţiştilor locali să li se recunoască aceste drepturi şi atribuţii pe care le au conform statutului lor. Prezenta propunere legislativă vine să modifice prevederile OUG 195/2002 cu prevederile cuprinse în Legea 155/2010, astfel încât şi Poliţia Loc
Oficialii Poliţiei naţionale spun că iniţiativa „lipsită de logică“. „Este lipsit de sens să ai două structuri cu aceleaşi atribuţii. Nu are nicio logică. Aceste instituţii ar trebui să fie complementare – acolo unde nu poate acţiona una, să intervină cealaltă. Nu mai spunem că această structură primeşte ordine direct de la primar, căruia i se subordonează…Nu poţi să faci din Poliţia Locală un instrument al primarului“, au explicat oficiali din Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit acestora, Poliţia Locală a fost înfiinţată pentru a rezolva problemele municipalităţii: „Adică, ce-i deranjează pe oameni într-un oraş – parcarea aiurea, accesul pe interzis, biciclişti, pietoni. Astea sunt atribuţiile poliţiştilor locali pe linie rutieră. Cum să le dai voie să ridice permise? Oamenii vor face confuzie, nu vor ştii cine le-a luat carnetul. În nicio ţară din Europa nu este aşa ceva. Asta pe lângă faptul că legea prevede pentru ei o anumită uniformă, dar de fapt uniforma este aproape identică cu cea a poliţiştilor naţionali. Aici, nu există niciun mecanism de control, nu ştii cui să te adresezi în această situaţie“.

6 COMENTARII

  1. Nu cred ca este o pozitie oficiala a MAI. Intr-un comunicat oficial nu se folosesc termeni de genul „parcarea aiurea”. Presupun ca este un comentariu de la un tilicar sau un punct de vedere al ziaristului pe care l-a pus in ghilimele pt. ai da credibilitate.

  2. Daca citea proiectul de modificare a OUG195 ar fi vazut ca nu se pune problema ca politisti locali sa retina permise sau sa aiba aceleasi atributi cu Politia Romana. Atributiile Politiei Locale sunt sceleasi din legea 155/2010, adica parcarea, oprirea, stationarea si accesul interzis. Aceste modificari vin sa lamureasca si sa limpezeasca aceste lagune legislative. Vin sa armonizeze OUG195 cu Legea 155 Legea Politiei Locale.

  3. Uitati- va la un rutierist si la unul de la locală cand dirijeaza circulatia. Eleganta, siguranta si dexteritate la primul. E ca si cum ai compara un spadasin cu un cioban.

  4. Probabil ai dreptate, dar fi sigur ca politisti de la rutiera se bucura sa intre cei de la locala in intersecti pe ploaie si vant sa stea ei linistiti in masina la radare, depasiri pe linie continua, treceri de pietoni, etc si alte activitati pe linie de circulatie in care politia locala nu are competente char daca ziaristul de mai sus bate campii si induce o stare nesanatoasa in randurile cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.