sursă: ziarulfaclia.ro

Camera legislativă decizională a adoptat luni proiectul de lege prin care se aprobă contractul de finanţare a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj dintre România şi Banca Europeană de Investiţii.

Contractul a fost semnat la Bucureşti pe 11 noiembrie 2021 şi la Luxemburg pe 15 noiembrie 2021.

Împrumutul BEI în valoare de 305 milioane euro, reprezintând aproximativ 67% din costul net al construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, conform actului de finanțare.

Diferenţa este de aproximativ 150,4 milioane euro (33%) din costul total net, adăugându-se taxele şi impozitele aferente proiectului, asigurându-se de partea română din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Conform legii, „Proiectul se realizează pe o perioadă de 7 ani, respectiv 2020 – 2026, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 72 de luni de la data semnării contractului de finanţare. Conform contractului de finanţare, împrumutul poate fi tras în maxim 30 de tranşe, valoarea minimă a unei tranşe fiind de 10 milioane euro. Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii, în calitate de agenţie de implementare (promotor), acestuia delegându-i-se întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea proiectului şi utilizarea fondurilor alocate”.

La începutul lunii martie Ministerul Sănătății a stabilit câștigătorul licitației pentru contractul pentru proiectarea Spitalului Regional din Florești, valoarea contractului de proiectare fiind de 17 milioane de euro, iar rezultatele licitației au putut fi contestate de firmele participante în termen de zece zile.

Asocierea 3 TI Progetti Italia-Ingegneria Integrata S.P.A., ATI Project, ADURO Impex va proiecta Spitalul regional de Urgență Cluj.

Sursă: Ziarul Făclia

Citește și: Părinți disperați cu copii în brațe acuză UPU Cluj de bătaie de joc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.