Senatul României va adopta cu rapiditate propunerile de modificare a noului Cod de procedură civilă astfel încât să fie în concordanță cu decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, dar și să răspundă unor probleme identificate de instanțe pe durata aplicării.

Astfel, prin propunerea legislativă adoptată de Senat sunt amendate dispozițiile art. 650 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă în sensul stabilirii, în regulă generală (excepție făcând cazurile în care legea ar dispune altfel), ca instanță de executare, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, rezolvându-se astfel vidul legislativ ivit ca urmare a pronunțării și publicării Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă. În plus, modificarea operată cu rapiditate va prevenii apariţia unor cazuri de practică neunitară la nivelul instanţelor de judecată.

De asemenea, propunerea legislativă adoptată de Senat cuprinde prevederi vizând, în principal, atribuirea competenţei de încuviinţare a cererii de executare silită executorului judecătoresc în relaţie cu toate titlurile executorii (atât jurisdicţionale, cât şi nejurisdicţionale), precum și norme menite să clarifice unele prevederi din materia executării silite. Ca urmare a atribuirii competenței de încuviințare a executării silite către executorii judecătorești, instanțele judecătorești vor avea în competență numai învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti.   Modificările operate sunt menite, astfel, să conducă la reducerea numărului de dosare de pe rolul instanțelor și, prin urmare, la soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

Conform procedurii parlamentare, propunerea legislativă va fi înaintat Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.